x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Am încălecat pe căpşuni, dar nu am spus minciuni!

Am încălecat pe căpşuni, dar nu am spus minciuni!

de Mario jr David    |    20 Mai 2010   •   00:00
Am încălecat pe căpşuni, dar nu am spus minciuni!
Sursa foto: Carmen Drăgan/Jurnalul Naţional

Ursuleţii, partenerii mei de joacă, sunt invitaţii mei la masă. Astăzi am să pregătesc ceva pentru ei. Cum căpşunele din curte îmi fac cu ochiul, cred că aş putea să le folosesc pentru un desert.

Doctorul spune că "sunt bogate în fenoli, la fel ca toate fructele de pădure. Aceştia sunt antioxidanţi puternici care ajută la protecţia structurii celulelor în organism". Trecând peste aceste lucruri pe care nu le prea înţeleg, mie îmi plac foarte mult căpşunele, aşa că, la treabă!

REŢETE PENTRU PITICI, URSULEŢI, DAR ŞI VOINICI
O spumă de căpşune? Aş avea nevoie de 200 g fructe, două albuşuri, 200 g zahăr şi un plic de zahăr vanilinat. Ar trebui să bat albuşul spumă (oare m-aş descurca?), să adaug zahărul şi zahărul vanilinat şi să bat din nou până se întăreşte. Căpşunele le-aş putea pasa cu o furculiţă şi apoi să le adaug peste albuşul bătut spumă. Ar trebui apoi să le las puţin în frigider şi înainte de servire le-aş orna cu felioare de căpşune, frişcă şi o frunză de mentă. Sau să fac un tort de căpşune? Aici cred că aş avea nevoie de ajutorul mamei. Să vedem de ce aş avea nevoie... Pentru blat mi-ar trebui trei ouă, două plicuri cu zahăr vanilinat, 220 g zahăr, 50 g făină, 50 g amidon, o jumătate de pachet de praf de copt, o lingură de cacao şi puţină sare.

Pentru cremă mi-ar fi necesare 750 ml lapte, un plic de gelatină granule, 400 ml frişcă şi zahăr după gust. Pentru umplut: 500 g căpşune. Aş bate albuşurile cu zahărul, zahărul vanilinat şi sarea, apoi aş adăuga gălbenuşurile pe rând, iar la sfârşit făina amestecată cu amidonul, praful de copt şi cacaua. Mama mi-ar căptuşi tava cu hârtie de copt şi ar turna compoziţia, apoi ar introduce tava în cuptor (cu focul nu mă joc!).

Pentru cremă aş înmuia gelatina, aş topi-o pe baie de aburi, apoi aş adăuga iaurtul scurs lingură cu lingură, frişca bătută şi aş băga totul în frigider până ar începe să se întărească puţin. Mama mi-ar unge blatul cu cremă, aş orna cu frişcă şi căpşune şi... Cam complicat! Cred că am să aleg un desert mai simplu, dar nu mai puţin gustos: îngheţată cu iaurt şi căpşune! Cu siguranţă nu-mi voi dezamăgi prietenii!

POVESTE DULCE
Aş fi vrut să îi invit la masă şi pe Frişcuţă şi Zăhărel. Sunt personaje dintr-o poveste inventată de mama. Pentru că mi-a plăcut foarte mult, le-o spun şi prietenilor mei: "A fost odată o ţară a florilor albe unde era multă linişte. Dar toate plantele erau supărate pentru că niciodată nu veneau copiii să se joace, deoarece în apropiere şi-au făcut castele Zmeul Piper şi Ardeiul iute Împărat. Dar într-o zi, Zăhărel şi Frişcuţă, doi frăţiori, se plictiseau îngrozitor. S-au gândit ei ce s-au gândit şi au luat hotărârea să plece în căutarea unei comori.

Vitejii au învins toate obstacolele: nu i-au speriat nici «strănuturile», nici «iuţelile» de pe tărâmurile prin care au trecut. Soarele apunea când cei trei au ajuns pe tărâmul visat. Au început să caute comoara pe întuneric, dar nici urmă de aşa ceva. S-au aşezat lângă flori şi au adormit. A doua zi, câţiva stropi de ploaie i-au trezit pe aventurieri.

Era pentru prima oară când ploua aici şi asta se datora vizitei celor trei năstruşnici. Imediat a apărut şi soarele pe cer, mai vesel ca oricând. Era fericit, fericit că a ajuns cineva şi în acest colţ uitat de lume. Le-a întins celor trei o baghetă magică dintr-o rază de soare. La atingerea florilor, acestea s-au transformat în căpşune, fructele acelea roşii, cu un parfum îmbietor.

În echipa aceasta erau adevăraţi învingători: Zăhărel, Frişcuţă şi Căpşunicile, o combinaţie foarte delicioasă! Au umplut apoi toate găleţile pentru a le împărţi tuturor copiilor de pe pământ. Au vrut ca şi aceştia să se bucure de gustul dulce, delicat şi aromat al căpşunelor."


Îngheţată de iaurt
Ingrediente: 300 g căpşune reci, 500 g iaurt, două linguri de miere
Preparare:

Astăzi, Jamie
Oliver m-a inspirat
şi o reţetă de iaurt cu fructe
din cartea lui am preparat.
Căpşunele timp de 30 de secunde le-am mixat
Apoi iaurt şi miere am adăugat
şi încă un minut am mai amestecat.
Este cu adevărat delicios
Şi sănătăţii de folos!

×
Subiecte în articol: micul magician