Amalia Ciolan - Creativitate si relaxare

Lasa-ma dom’le! Nu vezi ca mananc?! A, tu erai? Scuze! Hai, sa-ti spun ce mi-a facut azi actrita Amalia Ciolan! Cum ce? Un tort! Stai sa vezi! Mai bine stai jos, ca nu-i de gluma!

"Eu sunt foarte disciplinata cand gatesc", incepe Amalia povestea. Cu gesturi linistite isi pregateste locul de actiune pe masa din bucatarie. "Urmez cu strictete o reteta. Dar asta se intampla doar prima oara. O data ce mi-a iesit un preparat, incep sa inovez. Ma gandesc de fiecare data ce ar mai trebui facut ca sa nu fie la fel tot timpul. Practic, incep sa folosesc acea reteta ca baza pentru un produs nou, la care mai adaug sau inlocuiesc mereu cate ceva."

"Doar din relaxare se poate naste creativitatea. Asta e una dintre regulile pe care le-am invatat de la maestrul Liviu Ciulei, cu ani in urma, pe cand faceam figuratie la «Visul unei nopti de vara». Ori poti fi relaxat doar pe ceea ce stii. Cand nu stii, esti permanent stresat si nemultumit. O data ce depasesti perioada de cautari si ajungi la o certitudine, incepi sa te relaxezi, iar atunci te joci. Abia atunci incepi sa creezi. Vad ca regula se aplica peste tot, nu doar in teatru."

Amalia se invarte de colo-colo prin bucatarie si, foarte curand, masa e plina cu cele trebuincioase.

"Foarte pasionata de bucatarie nu sunt. Ce stiu sa fac foarte bine sunt mancarurile ardelenesti. Imi si plac. Musafirii mai stramba din nas la ciorbele mele dulci si sosurile mai mult smantana, dar n-am ce-i face. Oricum, deocamdata n-a venit nimeni cu mancarea de acasa la mesele organizate de mine! De altfel, de loc sunt din Sibiu. Acolo m-am nascut si am crescut, acolo am facut scoala generala si liceul. Abia de 15 ani am venit in Bucuresti. De altfel, intreaga noastra familie este din zona Sibiului. Bunicul meu, tatal mamei mele, provine din Tilisca, un sat de oieri. Impreuna cu cei doi frati ai lui, este prima generatie din familie care a rupt-o cu traditia locului. Unul dintre fratii mai mari a devenit preot, celalalt bucatar, iar la inceput de secol XX a plecat de acasa si s-a imbarcat pe un vapor. A fost bucatar pe vase de linie multi ani. Iti trebuia ceva curaj sa faci asta intr-o comunitate romaneasca traditionalista ca aceea si, mai ales, in acele vremuri. Poate si de la el, peste generatii, am mostenit o anumita indemanare in bucatarie.

Bunicul a devenit dulgher. A trebuit sa plece insa curand. Oamenii locului preferau sa aduca mesteri de departe decat sa ceara ajutorul unuia care intorsese spatele traditiei. Si a plecat la Sibiu.

Eu, la randul meu, am venit in Bucuresti si mi-am gasit un rost, asa cum, cu ani in urma, toti ai nostri facusera." Un zambet fragil ii rasare in coltul buzelor. Poate si ea simte la fel ca, odata, un tanar, la inceput de secol, care, renuntand la tot, a pornit pe un drum necalcat.

"Profesor la clasa de actorie a Liceului «Dinu Lipatti» am ajuns absolut intamplator. Fusesem un an profesor invitat la Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica. O oarecare experienta aveam, iar atunci cand s-a ivit ocazia n-am ezitat sa accept invitatia de a preda la clasa a XII-a, deci copii in an terminal.

La inceput am fost uimita. Pentru prima data aflam ca la un liceu de muzica exista o clasa de actorie.

Cand m-am confruntat pentru prima data cu programa analitica pe care ei trebuiau s-o parcurga, mi-am dat seama ca era, practic, pregatirea pentru Institutul de Teatru, la care se presupunea ca toti isi vor continua studiile. Eu insa am pus accentul pe exercitii prin care ei erau determinati sa fie mai comunicativi, sa relationeze, sa observe si sa-si foloseasca acea parte a mintii si a simturilor pentru a deveni oameni deschisi si liberi. Eu chiar ma intreb de ce in licee nu exista o astfel de materie, chiar si optionala. Esenta acestui tip de exercitii este ca ii ajuta pe acesti copii in plina formare sa se cunoasca pe sine, sa-si identifice limitele si sa si le depaseasca, sa comunice, ceea ce pe termen lung este nepretuit.

Eu intentionam chiar sa facem un spectacol impreuna. Din pacate, timpul a fost foarte scurt. Daca as fi avut ocazia sa lucrez cu ei din clasa a IX-a, poate am fi ajuns ca anul terminal sa-l incheiem cu un spectacol. Desi fiind o clasa in care majoritatea sunt fete, din 23 de elevi doar doi sunt baieti, si ar fi trebuit sa montez doua spectacole, pentru ca toti sa participe, ar fi fost frumos si util pentru ei. Ma gandeam ca pentru majoritatea fetelor sa lucrez «Casa Bernardei Alba», de Federico Garcia Llorca, cu distributie dubla, iar pentru cei doi baieti si pentru cateva dintre colegele lor «Ursul», de Cehov. Din pacate, spectacolele au ramas la stadiul de repetitii, pentru ca a trebuit sa pregatim repertoriul pentru Bacalaureat, destul de dificil, si care consta in 12 poezii, doua monologuri si doua povestiri. Pare simplu la prima vedere - ei invata textele, iar eu ii ascult - , dar nu e asa. Trebuie sa tii cont de faptul ca trebuie sa lucrezi cu fiecare copil in parte, sa-l faci sa inteleaga ce inseamna sa desfaca un text, sa urmareasca si sa analizeze psihologic un personaj, sa asimileze acel text din toate punctele de vedere si sa invete sa-l transmita ca si cum ar fi al lui."

Risc sa devin nepoliticos, dar n-am ce-i face! A inceput sa miroasa atat de bine in bucatarie, ca nu mai rezist si schimb vorba.

"N-am avut niciodata o aplecare speciala pentru bucatarie. Am invatat insa sa gatesc exact ce nu stia, sau nu gatea, mama. Si cum ea nu face deloc prajituri, doar placinte, iar mie imi plac enorm dulciurile, potriveala a fost perfecta. De altfel, tortul de ciocolata pe care il fac azi, si sper sa ai rabdare pana e gata, ca nu stii ce pierzi, e una din prajiturile mele preferate. Asta si pentru ca imi da voie sa adaug exact ce am pofta atunci cand il fac. Azi am pofta de nuci, asa ca asta am sa pun in plus la reteta de baza. Ei? Ce zici?"

Da’, o lingurita mai mare aveti?

Ce? Vrei si tu o felie de tort? Apoi, fa-ti!

"Teatrul se si invata, se si fura. Scoala iti da un set de reguli. Apoi, nu trebuie decat sa privesti maestrii cum aplica aceste reguli, cum reusesc sa fie vii in fiecare seara. Dincolo de asta, inveti pe scena" - Amalia Ciolan, actrita

TORT DE CIOCOLATA

Ingrediente: 8 oua, 400 g zahar, 200 g cacao, o lingura cu faina, 250 g unt, 100 ml apa, esenta de rom. Preparare: In bain-marie se fierb zaharul, apa si cacaua si se lasa la racit. Se adauga pe rand galbenusurile. Jumatate din compozitia obtinuta se amesteca impreuna cu albusurile batute spuma si cu faina. Se pune la copt intr-o forma tapetata cu folie de aluminiu. Cealalta jumatate se amesteca si cu untul frecat spuma si cu romul. Dupa ce s-a copt, aluatul se lasa la racit in forma, apoi se taie in doua pe lung. Dupa ce am obtinut cele doua felii de blat, o ungem pe cea de dedesubt cu crema. Punem a doua felie deasupra si acoperim totul cu ciocolata ramasa. Se poate decora cu ce ne place mai mult, de la frisca, nuci, bombonele sau fructe pana la cele mai elaborate ornamente pentru tort.

ACTORUL COMPLET

In lucrul cu copiii, am incercat sa le formez convingerea ca fara munca, doar cu talent, nu se poate nimic. Cu ideea de vedeta n-ar fi nimic rau daca ar exista si o consistenta profesionala. Din pacate, acum ea lipseste. Imaginea actorului inchis in globul lui de sticla nu mai este nici actuala, nici benefica. Acum, un actor nu trebuie sa stie doar cum sa fie pe scena, trebuie sa se priceapa si sa promoveze spectacolul. Termenului de actor complet i s-a adaugat astazi si aceasta latura. Artistul trebuie sa se adapteze unui alt ritm. Mie imi pare rau ca marketingul nu se invata din facultate.