x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Andu găteşte clătite cu gem şi nucă

Andu găteşte clătite cu gem şi nucă

03 Iul 2010   •   00:00
Andu găteşte clătite cu gem şi nucă

De curând, buni mi-a spus o poveste despre clătite, auzită de la o prietenă de-a ei. Se spune că... aşa începe povestea, spune buni... clătitele sunt prima formă în care a fost preparată pâinea. Aluatul fiind uşor de realizat şi copt, a rezultat o mare varietate de clătite, cunoscute sub diferite denumiri şi forme, în funcţie de ţara în care se prepară. În Anglia, aluatul se prepară cu bere, în Germania sau Franţa cu drojdie şi ouă. Se toarnă aluatul subţire pe o tablă încinsă sau într-o crăticioară specială şi se coc clătite subţiri, umplute apoi cu gem sau jeleu şi rulate. Bliniile ruseşti, nişte clătite mici, sunt preparate cu făină de hrişcă, fiind subţiri şi crocante. În Mexic poartă denumirea de tortilla, sunt umplute cu fasole sau carne şi se servesc cu sos de roşii. În America, de obicei aluatul se prepară cu bicarbonat de sodiu, sunt mai groase şi mai pufoase şi sunt servite cu diferite tipuri de siropuri, printre care şi cel de arţar.

Atâta istorie mi-a făcut poftă de clătite... Mmm... îmi aduc aminte ce bine arată în farfurie, umplute cu brânză de vaci şi stafide, gem sau dulceaţă şi presărate cu nucă proaspăt scoasă din cuptor tocată mărunt. De mult n-am mai făcut şi parcă aş vrea să le simt din nou gustul. Am convins-o pe buni să mă ajute la prepararea aluatului, ea punând într-o oală ingredientele şi eu amestecând cu telul. Sunt eu mic, dar sunt voinic şi după nici cinci minute, aluatul era gata. Buni a încins o tigaie specială pentru clătite, a uns-o cu ulei şi a turnat aluat cu un polonic mic. A prăjit-o câteva minute pe o parte, apoi a întors-o pe cealaltă parte, aruncând-o uşor în sus. Îmi era frică ca nu cumva clătita să se lipească de tavan şi să ne certe mami când venea de la muncă. Dar totul s-a terminat cu bine, toate clătitele au fost prăjite şi aşezate pe o farfurie, aşteptând cu nerăbdare să fie umplute. Ca Bebe Chef ce sunt, buni m-a lăsat să aleg umpluturile. Câteva le-am umplut cu brânză dulce, miere şi stafide, unele cu gem de căpşuni presărate cu nucă tocată. Ce a mai rămas din clătite au fost umplute cu dulceaţă din petale de trandafiri, culeşi de buni din grădină acum câteva săptămâni. Nici n-am terminat bine de umplut clătitele şi deja avem musafiri la masă. Mami şi restul familiei, veniţi de la muncă. Ne-am aşezat cu toţi la masă, lăsându-mă pe mine să gust primul din clătite. Doar sunt Bebe Chef.... nu?!


5797-125346-andugatestemauerclatite.jpgCLĂTITE CU GEM ŞI NUCĂ
● Ingrediente: 250 ml apă minerală, 250 ml lapte dulce, două ouă, 250 g făină, un sfert de linguriţă cu sare, 100 g gem de căpşuni, 200 g brânză de vaci, o lingură cu miere, 25 g stafide, 50 g miez de nucă, 100 g dulceaţă de trandafiri, zahăr pudră, mentă.
● Preparare: Într-un bol se amestecă apa minerală cu laptele dulce şi sarea, se adaugă ouăle şi se amestecă două minute. Se adaugă treptat făina până rezultă un aluat curgător omogen, se lasă cinci minute să se odihnească, apoi se amestecă cu telul. Se încinge o tigaie, se unge cu ulei şi se toarnă puţin aluat. Se coace clătita pe ambele părţi până devine aurie, se scoate pe un platou şi se procedează la fel cu restul aluatului. Se umplu o parte cu gem de căpşuni presărat cu miez de nucă, o parte cu brânză de vaci amestecată cu stafide şi miere şi restul cu dulceaţă de trandafiri. Se împachetează ca un evantai, se pun în farfurii şi se presară cu zahăr pudră sau mentă tocată.

Ca întotdeauna, buni ne dă un sfat: ca să aibă un gust deosebit, la aluat de clătite se adaugă şi mentă proaspătă tocată, după gustul fiecăruia.

×
Subiecte în articol: bebe chef