Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ştiu că pare o repetiţie ce zic eu acum aici, dar asta simt, că, încetul cu încetul, toamna şi-a intrat în drepturi. Aproape că nu am simţit când s-a întâmplat acest lucru. Desigur, am văzut cum frunzele copacilor încep uşor să se îngălbenească şi să cadă, cum nucile au început să-şi piardă coaja verde ce le acoperea ca o haină ce le ţinea de cald.
Strugurii au început să se coacă şi livada este plină de fructe. Dar sincer să fiu, mi-am dat seama că a venit toamna când am văzut câţi dovleci de plăcintă avem prin grădină. Care mai de care mai mare şi mai portocaliu, cu dungi sau fără, ca o butelcuţă sau un butoi de vin, cu pete ce închipuie diferite animale sau păsări sau pur şi simplu... simpli.
Oricum ar fi, sunt buni de mâncat. Şi mai ales, de făcut plăcintă. Am ochit unul mai mărişor, rotund ca o mingie şi l-am rostogolit până la uşa bucătăriei. Am chemat discret ajutorul meu de nădejde - adică bunica - şi am reuşit să-i venim de hac. L-am curăţat frumos de seminţe pe care le-am pus la uscat pentru la primăvară sau când le-o planta din nou bunicul şi apoi l-am curăţat de coajă. Ajutat de bunica, după cum spuneam, l-am dat prin răzătoarea cu ochiuri mari şi l-am pus într-un castron. Apoi am făcut aluatul împreună, am întins o foaie, am pus-o într-o tavă şi am presărat deasupra dovleacul. L-am presărat cu zahăr şi scorţişoară, am aşezat a doua foaie şi am înţepat-o din loc în loc cu o furculiţă. Bineînţeles, am avut grijă să nu mă înţep în dinţii ei ca data trecută, dar şhhh... să nu afle nimeni de asta, bine?? Buni a introdus tava în cuptorul încins şi... am aşteptat să fie gata. Ei... şi cât am aşteptat, n-am avut altceva mai bun de făcut decât să intru în coteţul găinilor şi al puilor. Săraca găină, nici nu se aşezase bine pe cuibar c-a trebuit s-o ia la goană, nu cumva să rămână fără pene. Că deh, ne cunoaştem de ceva vreme noi doi. Şi fiecare ştie ce-i poate pielea unul altuia... sau penele, după cum spuneam. Am plecat supărat fără trofeu (oul adică) şi m-am dus să văd ce face plăcinta mea. Nu mai aveam răbdare, aş fi scos-o imediat şi aş fi devorat-o fără să clipesc, aşa de bine miroasea în toată bucătăria. N-a mai durat mult şi era gata. Bunica a scos-o din cuptor, a lăsat-o să se răcească puţin, apoi a tăiat-o bucăţi mai mari sau mai mici, după cum cerea fiecare. Am înfipt dinţii în ea fără milă şi am închis ochii, încercând să-mi închipui cum va arăta grădina la anu'... cât mai plină plină de dovleci, sper. Aşa, crescând şi eu, voi putea să-mi arăt mai bine talentul de Bebe Chef.
Plăcintă cu dovleac
Ingrediente: un kilogram dovleac pentru plăcintă, 300 g făină, două ouă, o linguriţă praf de copt, 110 g unt, 160 g zahăr tos, 50 g stafide, 50 g miez de nucă, două pliculeţe zahăr vanilinat, un sfert de linguriţă cu sare, 50 g zahăr pudră.
Dovleacul se curăţă de seminţe şi coajă, se spală, se dă prin răzătoare sau se taie cubuleţe. Se pune într-o cratiţă cu 30 g unt, zahărul tos, stafidele, se amestecă şi se ţine pe foc până se înmoaie. Se pune într-o strecurătoare la răcit şi se lasă să se scurgă siropul format. Făina se amestecă cu praful de copt, untul moale rămas, oul şi sarea. Se frământă până se obţine un aluat potrivit de tare şi se introduce la rece 30 de minute. Se împarte în două, se întinde o foaie şi se aşază într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Se toarnă deasupra dovleacul răcit amestecat cu miezul de nucă tocat şi zahărul vanilinat, se aşază
deasupra a doua foaie şi se înţeapă cu dinţii unei furculiţe. Se introduce tava în cuptorul încins şi se coace la foc potrivit circa 30 de minute sau până când aluatul a devenit auriu. Se lasă să se răcească în tavă, se taie pătrate şi se presară cu zahăr pudră.
Sfat de la Bebe Chef
Ştiţi la fel de bine ca şi mine (sau aflaţi acum) că bebeluşii şi copiii mai mici nu au voie să mănânce seminţe sau nuci până la o anumită vârstă. Aşa că, ca să împăcaţi şi capra şi varza (cum se spune), adică şi oamenii mari şi copiii, puteţi să puneţi miez de nucă doar pe jumătate din plăcintă şi toată lumea o să fie mulţumită. Pe cuvânt de Bebe Chef!
