x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un bărbat condamnat pentru viol în Iran a fost executat prin spânzurătoare

Un bărbat condamnat pentru viol în Iran a fost executat prin spânzurătoare

de Redacția Jurnalul    |    11 Mai 2025   •   23:55
Un bărbat condamnat pentru viol  în Iran a fost executat prin spânzurătoare

Un bărbat, condamnat la moarte pentru viol, „a fost executat prin spânzurare”, duminică, în Iran, potrivit autorităților din această țară. Identitatea acestuia nu a fost dezvăluită.

Victima este o tânără din provincia Semnan, în nordul țării, a relatat agenția de știri Mizan Online, potrivit Le Figaro.

Condamnatul „a fost executat prin spânzurare” după ce au fost parcurse „formalitățile legale necesare”, a mai spus sursa citată, fără a oferi detalii.

În Iran se aplică pedeapsa cu moartea pentru mai multe infracțiuni, inclusiv viol și agresiune sexuală.

Conform unor ONG-uri, precum Amnesty International, Iranul este țara care are cel mai mare număr de execuții după China.

Numărul execuțiilor din Iran s-a dublat în primul trimestru al anului 2025, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat Iran Human Rights (IHR), cu sediul în Norvegia. La 30 aprilie 2025, organizația a înregistrat cel puțin 339 de persoane executate începând din ianuarie.

×
Subiecte în articol: executie condamnat moarte viol iran