Copiii şi tinerii care iubesc astronomia şi fotografia pot participa la o tabără tematică organizată de Societatea Astronomică Română de Meteori în colaborare cu Direcţia pentru Tineret a Judeţului Dâmboviţa. Ediţia a doua a taberei tematice pentru tineret ASTRONOMIA 2010 se va desfăşura la Centrul de Vacanţă Vânătorul din judeţul Dâmboviţa, în perioada 12-18 iulie. Costul participării la tabără este 435 lei/persoană în care sunt asigurate 6 nopţi de cazare şi masa (3 mese/zi); transportul de la Târgovişte la Vânătorul şi retur; program complet, cursuri de instruire în astronomie şi fotografie susţinute de specialişti, asistenţă pe toată perioada taberei, acces la instrumente şi aparatură, aplicaţii practice, drumeţii, foc de tabără, acces la toate facilităţile complexului (club, teren de sport, TV etc.); o hartă a cerului şi diplomă de participare; se acordă o gratuitate la 10 persoane. În program figurează şi activităţi turistice (drumeţie şi educaţie montană, vizitarea unor peşteri) desfăşurate în colaborare cu membri şi specialişti ai Asociaţiei Ecologice Floare de Colţ şi ai Asociaţiei de Turism Chindia. Participarea este deschisă grupelor de vârstă 10-14 şi 15-20 de ani. Pot participa şi tineri cu vârsta peste 20 de ani, profesori şi părinţi, pentru aceştia urmând a fi completat programul cu activităţi speciale.