x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Atenție la folia de aluminiu. Când este periculoasă pentru sănătate

Atenție la folia de aluminiu. Când este periculoasă pentru sănătate

de Redacția Jurnalul    |    23 Mar 2023   •   19:00
Atenție la folia de aluminiu. Când este periculoasă pentru sănătate

Folia de aluminiu este practică și ușor de folosit la prepararea mâncărurilor dar trebuie să știi că uneori poate avea efecte negative asupra sănătății.

OMS informează că o persoană cu o greutate medie poate ingera până la 50 mg de aluminiu/zi fără să aibă probleme de sănătate. Organismul uman poate suporta 1 mg de aluminiu/kg de greutate corporală fără efecte adverse, potrivit unui studiu din 2012, publicat în Internațional Journal of Electrochemical Science.

Cercetarea arată că prepararea alimentelor în folie de aluminiu crește riscul de osteoporoză și boală Alzheimer. Dar, în funcție de temperaturile la care gătim mâncarea, cantitatea de aluminiu poate ajunge la 139,2 mg. 

Prin urmare, alimentele reci pot fi păstrate ori transportate în folie de aluminiu deoarece transferul particulelor este minim dar gătirea alimentelor la temperaturi de peste 150 de grade Celsius favorizează intrarea substanței în mâncare.

La carnea roșie transferul este de 378% iar la carnea de pasăre de 215%. Totodată, transferul este și mai puternic la alimentele acide, precum lămâi, roșii, oțet. În cazul roșiilor transferul este de 3-6mg/100g produs dacă sunt gătite în aluminiu.

Totodată, și un alt studiu, realizat la sfârșitul anilor '90 de cercetători ai Universității din New York, a arătat legătura dintre prezența aluminiului în corpul uman și dezvoltarea bolii Alzheimer, scrie adevarul.ro

×
Subiecte în articol: folie aluminiu alimente sanatate