x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Băutură delicioasă cu miere şi fructe

Băutură delicioasă cu miere şi fructe

de Carmen Dragan    |    09 Noi 2007   •   00:00
Băutură delicioasă cu miere şi fructe
Sursa foto: Jurnalul foto/

Hidromelul este o băutură alcoolică slabă, obţinută prin fermentarea mierii amestecate cu apă. Despre această licoare amintesc vechi scrieri antice babiloniene, egiptene, elene şi romane.

Hidromelul este o băutură alcoolică slabă, obţinută prin fermentarea mierii amestecate cu apă. Despre această licoare amintesc vechi scrieri antice babiloniene, egiptene, elene şi romane. Şi in Dacia, recunoscută pentru apicultură, a fost cunoscut, alături de vin şi alte sucuri fermentate. Pentru prepararea unui hidromel echilibrat este nevoie de miere de albine, apă potabilă, acid citric, maia de fermenţi, fosfat de amoniu, sucuri de fructe şi tanin. Pentru a produce o fermentaţie alcoolică a mierii, ea trebuie diluată. Se fierbe mierea cu apă, se ia spuma şi se lasă la răcit. Se adaugă celelalte componente, apoi se lasă la fermentat. O dată cu această fază, toate operaţiunile decurg la fel ca in tehnica vinului.

INDICAŢII. Se poate prepara hidromel din mere, din pere (cu condiţia să se folosească numai pere pădureţe), de gutui, de coacăze, vişine, afine, caise, piersici sau portocale. Dacă este preparat corect, rezultă un produs alcoolic sănătos, echilibrat calitativ şi, prin invechire, poate rivaliza cu un vin de marcă. Fructele trebuie supuse unor tratamente speciale, ca opărirea şi fermentarea sau macerarea. Fructele se opăresc, deoarece prin acest procedeu se omoară mucegaiurile, fermenţii sălbatici şi se inlesneşte extragerea sucului. Hidromelul cu suc de fructe se limpezeşte mult mai bine, fermentarea este mai sigură şi rezistă mai mult.

DIN MERE. Hidromelul din mere este cel mai apreciat dintre băuturile cu miere. Calitatea principală o constituie gustul fructului şi parfumul mierii. Se poate folosi orice soi de mere, dar recomandate sunt cele tari, care sunt mai acre. Este indicat ca merele să se preseze imediat după zdrobire, deoarece aceste fructe au tanin şi se maronesc foarte repede. In general, se folosesc două treimi mere coapte şi o treime mere căzute sau pădureţe. Mierea cu apă se fierbe 45 de minute, luăndu-se spuma, apoi, cănd se răceşte, se adaugă fosfatul de amoniu. Sucul se amestecă bine cu mierea fiartă şi răcită, apoi se insămănţează cu o maia de fermenţi puternică. In general, se prepară trei sortimente de hidromel: sec (este cel mai slab), demisec şi desert. Se poate aromatiza cu flori de soc, atunci cănd este fermentat.

Variante

Hidromel demisec

10 l suc de mere limpezit, 5 kg miere cu 5 l apă la fiert, două grame fosfat de amoniu şi maia de fermenţi. Se fac trageri de pe drojdii, sub protecţia sulfului şi se ţine la damigeană pentru maturare doi-trei ani, după care se pune in sticle.

Hidromel desert

10 l suc de mere, 5 kg miere cu 5 l de apă la fiert, 3 g fosfat de amoniu şi o maia puternică. Hidromelul se ţine la rece trei ani, după care se trage in sticle.

Hidromel sec

10 l suc de mere limpezit, 3 kg miere, 3 l apă, un g fosfat de amoniu, maia de fermenţi. Se fermentează şi apoi se transvazează sub protecţia fumului de pucioasă. Se păstrează in sticle.

×
Subiecte în articol: gastronomie apă mere miere