x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar CAROB: Pudra de roșcove, cacaua fără cofeină. La ce este bună?

CAROB: Pudra de roșcove, cacaua fără cofeină. La ce este bună?

de Andreea Tiron    |    11 Ian 2024   •   10:45
CAROB: Pudra de roșcove, cacaua fără cofeină. La ce este bună?

Poate că deja v-ați întâlnit în diverse rețete cu pudra de roșcove.

Potrivit cumvaplace.ro, primul lucru pe care îl putem spune despre carob, cum e denumită în general, este că pare alegerea potrivită pentru toți cei care vor să evite cacaua în deserturi. Poate fi folosită și ca înlocuitor pentru prepararea unei băuturi similare cu ciocolata caldă.

Roșcovul este cultivat în majoritatea țărilor mediteraneene, în principal în zonele blânde și uscate, iar denumirea de carob sub care mai este întâlnită pudra vine din arabă. Producția mondială de roșcove este estimată la 160.000 de tone pe an, iar Spania este cel mai important producător, urmată de Italia, Portugalia, Maroc, Turcia, Grecia, Cipru și Liban (Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură).

Păstăile de culoare brun roșcată, cu gust dulceag, au o valoare nutrițională ridicată și sunt, de obicei, folosite în diverse produse de cofetărie. Nu conțin nici gluten și nici cofeină. 

Roșcovele conțin o cantitate importantă de glucide, mucilagii, pectine, amidon și vitamine, iar 100 g de pudră (sau făină) are:

  • 220 kcal
  • 90 g glucide
  • 40 g fibre alimentare
  • 4,6 g proteine
  • calciu, magneziu, fosfor, potasiu și caroten.

Așadar, din punct de vedere strict al valorilor nutriționale, pudra de roșcove are o cantitate dublă de calciu față de cacao, ceva mai multe fibre, mai puține grăsimi, ceva mai puține calorii. Dar pudra de cacao are aproape de două ori mai mult potasiu, precum și mult mai multe proteine. 

Pe baza acestor date, pudra de carob este o alegere mai potrivită dacă sunteți în căutarea unei diete cu un conținut ridicat de calciu și scăzut de grăsimi, în timp ce cacaua neîndulcită poate fi alegerea mai bună dacă acordați prioritate proteinelor și cantității mai reduse de zahăr.

Și dacă vă temeți eventual din cauza schimbării gustului, vă spunem că nu e cazul.

La ce este bună pudra de roșcove?

Mulți o folosesc drept înlocuitor cu conținut mai scăzut de grăsimi pentru cacao. În plus, este natural dulce. Așadar, când înlocuiți cacaua cu pudra de roșcove, ar trebui să reduceți și cantitatea de zahăr din rețetă cu 25%, pentru a ține cont de gustul mai dulce al pudrei de roșcove. În același timp, însă, trebuie crescută ușor cantitatea de grăsimi utilizate.

Se poate folosi în:

  • brownie-uri
  • prăjituri
  • fursecuri, biscuiți
  • caramele
  • clatite
  • budincă
  • smoothies
  • trufe ”de ciocolată”

O scurtă concluzie

Fiecare dintre cele două, pudra de roșcove sau cacaua, are plusuri și minusuri, depinde ce căutăm sau pe ce ne axăm. Când comparăm pulberea de roșcove și cacaua, este esențial să luăm în considerare utilizările și valorile nutriționale ale fiecărui ingredient. Iar pudra de carob câștigă teren pentru că are un procent ridicat de fibre alimentare, cantitate scăzută de grăsime și un cost relativ mic. Și poate fi adăugată și în deserturile celor mici. Iar aroma unică, de nucă, seamănă cu cacaua, dar nu este identică.

×
Subiecte în articol: carob beneficii pudră de roșcove