Durerile de stomac nu te lasă să te bucuri de mâncărurile tale preferate? Poate ar trebui să te întrebi dacă nu cumva suferi de gastrită. Un regim alimentar corect te ajută la tratarea afecțiunii, scrie clicksanatate.ro.
Senzaţia de arsură la stomac, durerile abdominale, greaţa și balonarea pot fi date uitării dacă știi ce și cât să mănânci. Cauzele apariției gastritei sunt diverse: alimente uscate, abuz de cafea, ore de masă neregulate și bogate în grăsimi, înfometare, medicamente în exces, dar și stress.
În cazul gastritei, consumă cu prudență toate alimentele care au un gust puternic (dulce, picant sau amar). Cel mai bine este să consumi alimente cu gust blând, echilibrat.
Banane
În cazul gastritei, bananele sunt cele mai indicate și eficiente fructe, datorită conținutului proteic ridicat. Acestea conțin magneziu, potasiu, grăsimi vegetale dar și fibre. O banană consumată dimineața la micul dejun amelioarează arsurile la stomac.
Fulgi de ovăz
Fulgii de ovăz sunt recomandați pentru conținutul bogat de nutrienți precum zinc, cupru, fier și tiamina. Ovăzul conține fibre solubile, care, odată ajunse în stomac, își măresc de câteva ori volumul în contact cu apa. Astfel, acționează ca un burete, absorbind în drumul lor toxinele și grăsimile nesănătoase.