x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Rețetele lunii iunie: tarte, supe-creme, sufleuri sau budinci... Cireșar aduce magia în bucătărie

Rețetele lunii iunie: tarte, supe-creme, sufleuri sau budinci... Cireșar aduce magia în bucătărie

de Redacția Jurnalul    |    10 Iun 2023   •   22:52
Rețetele lunii iunie: tarte, supe-creme, sufleuri sau budinci... Cireșar aduce magia în bucătărie

Poate cel mai dor ne-a fost de fructe, iar de acum începem să ne bucurăm de ele. Nu degeaba se cheamă popular luna iunie, cireșar!

Începe anotimpul cireșelor noastre, iar piețele sunt din ce în ce mai colorate. Doar e prima lună de vară!

Cireșele sunt primele pe listă, pentru că ne-a fost tare dor de ele, de cele crescute în România, că pe celelalte le tot vedem. Așa, mai mult ca la muzeu, dar le vedem. Căpșunile devin și ele din ce în ce mai gustoase și o să ne bucurăm și luna aceasta de ele. Cum sunt și mai accesibile, putem să le folosim și în dulciuri.

Vișinele încep și ele să-și facă apariția în iunie. Ori pentru dulcețuri, ori compoturi sau congelate, poate chiar pentru vișinată, nu le prea ratăm.

Zmeura de grădină este una dintre marile bucurii ale verii. Sigur că vom face și dulceață, dar nu chiar acum. Deocamdată ne bucurăm de ea proaspătă.

Roșiile locale ies pe piață, chiar dacă, deocamdată, doar cele cultivate în spații protejate. 

Castraveții sunt și ei la început de sezon, mai au de așteptat până facem murăturile de vară, dar într-o salată sau supă-rece sunt perfecți!

Ardeii apar și ei timid, nu gogoșanii, cei albi-galbeni mai mici, dar deja îi putem lua în calcul. Sufient cât să-i includem pe lista de rețete. 

De dovlecei nu ne-am prea despărțit nici în sezonul rece, fiind aduși de pe te miri unde, dar acum putem spune abia spune că vine vremea lor și a rețetelor mai de vară.

×
Subiecte în articol: cireșar supe-creme tarte sufleuri