Colecţie privată cu... tot tacămul

Viaţa cotidiană de altădată este admirabil reprezentată prin extraordinara colecţie Hollander, găzduită (pănă in ianuarie 2008) pe un intreg etaj, la Alimentarium.

Viaţa cotidiană de altădată este admirabil reprezentată prin extraordinara colecţie Hollander. Găzduită (pănă in ianuarie 2008) pe un intreg etaj, la Alimentarium (Vevey, Elveţia), expoziţia "Couverts découverts" prezintă arta servirii mesei, de la 1400 pănă in zilele noastre, şi se "invărte" in jurul "colecţiei Hollander".

Una dintre cele mai importante colecţii private din Europa, avănd ca temă tacămurile şi arta aranjării mesei, din secolul al XV-lea pănă la finele veacului al XIX-lea, a putut fi vizionată prima dată de un public larg acum 15 ani, la Bruxelles. Fiica regretatului colecţionar (dispărut in 2004) mărturiseşte: "Astăzi, această colecţie a ieşit la lumină, timp de 9 luni, la Alimentarium, o Fundaţie Nestlé, situată in dulcele oraş Vevey, care se regăseşte in acelaşi timp in faţa «mării» (Lacul Leman - n.n.) şi la picioarele munţilor".

Colecţii

"Couverts découverts" este, in limba franceză, un joc de cuvinte care vrea să insemne "tacămuri descoperite". O descoperire care se face prin mijlocirea unei colecţii de obiecte care relevă multe aspecte ale culturii europene (şi nu numai), vreme de o jumătate de mileniu. Prin intermediul micilor instrumente bogat decorate, avem posibilitatea să facem şi o incursiune in artă, de la gotic la Art Nouveau. Arta aplicată o regăsim in mănerele lingurilor, furculiţelor sau cuţitelor, tot aşa cum prin intermediul lor avem parte şi de o veritabilă lecţie de istorie. Motivele sculptate, incrustate, desenate, tehnicile utilizate merită cel puţin tot atăta atenţie căt şi materialele fascinante folosite de meşteri. Emailul, sticla, porţelanul, fierul se combină in chip strălucit cu alabastrul, fildeşul, chihlimbarul, coralul, cristalul sau pietrele semipreţioase, care le dau senzualitate.

Lingura, furculiţa şi cuţitul

Incepănd cu vănătorul din neolitic care işi tranşa vănatul cu o lamă de silex, omul a căutat să rafineze ustensilele pe care le-a folosit pentru "a purta hrana" din farfurie către gură. Şi dacă in alte culturi intălnim alte soluţii - beţişoarele (Extremul Orient), porţiile servite pe frunze de palmier sau pe bucăţi de aluat fript pe plită sau in spuză - in Europa, pe la anul 1500 s-au impus trei tacămuri, ale căror funcţii principale erau de a "purta" zeama, a impunge şi a tăia: lingura, furculiţa şi cuţitul. Obiceiul romanilor de a mănca alungiţi pe paturi, ducăndu-şi măncarea la gură cu degetele, s-a prelungit pănă tărziu in Europa.

"Civilizaţia servirii mesei" a cunoscut un lung proces, pănă s-a creat o nouă cutumă, aceea de a nu atinge alimentele cu măna şi de a le duce la gură cu ajutorul unui instrument dedicat. Istoria a adunat şi o anecdotă referitoare la acest proces indelung. Iată, de exemplu, in veacul al XVII-lea, furculiţa era considerată un instrument superfluu. Asta pentru că fusese adoptată de către curtezanele franceze şi italiene, pentru a duce la gură dulciurile, fără a-şi mănji degetele cu creme şi sosuri. Din pricina condiţiei morale a celor care o foloseau, furculiţa a ajuns să fie… condamnată de biserică.

Armă sau unealtă?

Primele cuţite au fost create in neolitic, folosind o piatră de silex, bine ascuţită, legată cu o făşie de piele de un măner de lemn sau os. De-a lungul mileniilor, acest instrument şi-a modificat forma, schimbăndu-se, de asemenea, şi materialele din care era confecţionat. O bună bucată de vreme, el a jucat roluri multiple, ca armă de apărare şi ca instrument de tăiere a hranei şi chiar (pănă la apariţia furculiţei) pentru ducerea bucăţilor de carne la gură. Mai mult chiar, cuţitele medievale cu vărf ascuţit jucau şi rol de… scobitoare. Se spune că Richelieu ar fi promulgat un edict care interzicea cuţitele cu vărf ascuţit, pentru că era deranjat de convivii săi care aveau obiceiul să-şi cureţe dinţii cu cuţitul.

Apariţia cuţitelor cu vărful rotund este şi un indiciu că, la masă, există din acel moment un nou invitat: furculiţa.

"Cochelaria" - posibile etimologii

In Antichitate, termenul folosit pentru lingură era "cochelaria", ceea ce voia să insemne "ustensilă pentru măncarea moluştelor cu cochilii". De altfel, instrumentul era folosit indeosebi de romani pentru a scoate conţinutul din melci, ouă şi cochilii. O altă etimologie propune următoarea explicaţie: "ustensilă realizată din cochilii de moluşte". Se poate ca, la inceputuri, acesta să fi fost materialul de bază in Roma Antică, tot aşa cum triburi primitive din Oceania sau Africa şi astăzi confecţionează linguri din cochilii. In Evul Mediu insă, "unealta" era foarte răspăndită, fiind sculptată in lemn (mai ales in casele celor săraci, care de multe ori şi le confecţionau singuri, imbogăţindu-le cu diverse sculpturi) sau realizată din diverse metale (pentru cei bogaţi).

"Expoziţiile temporare abordează teme diverse, precum: literatură şi alimentaţie, natura moartă in pictură, alimentaţia anului 1000. Cea din 2008 va fi despre inceputurile industriei alimentare, in veacul al XIX-lea"

Martin R. Schärer