Colind la Ampoiţa

La Ampoiţa, viaţa pare să curgă în tiparele de la începuturile lumii. Cu postul ţinut până la capăt, cu colindele din Ajun şi colăcei de pus în straiţa copiilor. Cu mesele de Crăciun îmbelşugate.

Nu-i om mai cinstit de semeni în sat decât preotul, nu-i vorbă mai ascultată decât a lui. În biserica mică şi veche, având hramul Sfintei Paraschiva, părintele Alexandru Barna îşi povăţuieşte cu blândeţe enoriaşii. Tot aşa cum, pe prispa casei, îi primeşte pe copii în Ajun, cu colinda.  

"În Ajunul Crăciunului, primii care ne vestesc naşterea sunt copiii mici. Din agora Ampoiţei ei pleacă cu străicuţe, cu sănii şi cântă: «Colăcei, bătrână; hai, ne daţi sau nu ne daţi!». Şi fiecare familie iese în poartă şi le pune în straiţă mere, nuci, colaci. Abia pe la prânz ajung copiii acasă", ne povesteşte părintele. "Este cea mai mare bucurie şi pentru ei, şi pentru noi, pentru că ne aduc pentru prima dată vestea naşterii Domnului."

Seara vin colindătorii tineri, juni, bătrâni. Femeile nu merg la colindat. Bărbaţii merg, în general, la colindat. "Chiar de anul trecut am făcut cu cei tineri un spectacol de colinde: s-au îmbrăcat cu cioareci, pieptare, sumane, cămăşi albe, căciuli, noaptea pe la 12:00 au venit şi la casa parohială să colinde, după ce au colindat persoanele importante din sat, precum primarul, învăţătorul, secretarul, profesorii etc. Prima zi de Crăciun, la biserică, au venit îmbrăcaţi în haine tradiţionale româneşti şi au făcut festivalul colindelor în parohia noastră.  O sărbătoare foarte frumoasă. După slujbă, pentru că toată lumea vine la biserică de Crăciun, biserica e plină, curtea e plină. Iar aproape toţi enoriaşii vin îmbrăcaţi în costume tradiţionale, iar dacă nu au unul complet îşi pun o cămaşă, un pieptar ca să amintească de sărbătoare."

Mama Luţa
Satul din Poarta Apusenilor, la ceas de sărbătoare (şi nu numai), mai are însă încă un reper, pe care îl cunosc foarte bine turiştii. Este vorba despre Mama Luţa (Ivaşcu), despre a cărei vrednicie s-a dus vorba în ţară şi în lume.

"Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-am născut la Ampoiţa. Noi suntem talpa Munţilor Apuseni. Iernile sunt nemaipomenit de frumoase aici, dar mai ales la Sărbători e multă emoţie şi căldură. La noi, cea mai bună prăjitură se face încă în lerul (cuptorul - n.n.) de la sobă. Pâinea de la brutărie nu se compară cu pita noastră din cuptor, bătută de coaja... Frământată cum trebuie, din făină măcinată din grâu ales... Plăcintele noastre se fac, încă, pe lespede... Lespede contra teflon! Leru-i ler din colinde... Mâncarea cea mai bună e făcută pe soba cu lemne, nu la aragaz. "Aşa se fac la Ampoiţa bucate, fierte în oală de pământ «legată» cu sale de sârmă, ca să nu se spargă de căldură. «Toată mâncarea, şi zama, toate se fac pe foc încet... Îţi ia mai mult timp, dar e mai bună...»"

Zamă ca la Ampoiţa
"Zamă de ardei umpluţi se face mult la noi. Sau zamă de ciolan cu fasole. Depinde de anotimp, diferă de la vară la iarnă. Când se taie porcul, se face zamă de porc, la Paşti se face zamă de miel, toamna se taie oi. Aici lumea nu merge la măcelărie, chiar dacă are bani, preferă să mănânce din gospodăria proprie", ne spune Mama Luţa.

"Pentru zama de ardei umpluţi se taie zarzavatul - ceapă, ardei, morcov -, se pune la fiert şi se face umplutura pentru ardei aproape ca la sarmale: carne tocată amestecată, vită cu porc, orez, sare, piper şi ou ca să se lege. Apoi se umplu ardeii, care trebuie să fie potrivit de mari. Se pun la fiert. Când e aproape fiert punem şi leuştean. Se înăcreşte cu bulion de casă sau cu oţet. Se «înălgheşte»  cu smântână şi cu ou sau se pune smântâna numai în farfurie, ca să se dreagă. Amestecul cu ouă nu se taie, pentru că în bliduţ se pune ciorbă caldă peste smântână şi se tot amestecă."

Tot la Ampoiţa se pregăteşte şi zamă cu cârnăciori, ne spune Mama Luţa. "A doua zi de Anul Nou, toată lumea face zamă cu cârnaţi. În loc de carne, se pune cârnat de porc afumat. Iarna, chiar şi celelalte feluri de zame le facem şi cu carne, şi cu cârnaţi. Se pune şi la fasole - la mazare, că la noi se zice mazăre la fasolea boabe. Dar se mai face şi zamă de grumbe (cartofi - n.n.) cu cârnat sau cu carne. Se face iarna, după tăierea porcilor. În post, zemurile se fac cu rădăcini, varză, cartofi, fasole boabe. În post se face ciorbă de fasole cu usturoi, zisă şi zamă aită."

În zilele de sărbătoare, dar nu numai de Crăciun sau de Paşti, ci şi în toată duminica, se găteşte  zupă cu tăiţei. "Mama ne făcea şi nu uit că în fiecare duminică la noi se tăia câte o găină. Aveam găini multe. Părinţii se gospodăreau, să avem în toată duminica şi joia carne. Găina se fierbe toată în supă, se fac tăiţei de casă, iar carnea se prăjeşte un pic şi se face sosul ăla dulce din bulion. Şi acum facem noi aşa ceva. Zupa e la loc de cinste. Zupa e o mâncare de sărbătoare."

La Crăciun, în sat, gospodinele fac şi supă de tăiţei, şi zamă de porc. Dar mai pregătesc cârnaţi, maioş, tobă, friptură de porc - care se bagă în cuptor după pită sau o dată cu ea. "Cozonacul se coace separat şi pita se pune o dată cu friptura." Piroştile (sarmalele - n.n.) nu lipsesc nici ele de pe masă. Numai în foi de varză. "Frunze de cureţi, le zicem!" Foile de viţă se folosesc la pită. Se pun sub pâine în cuptor sau foi de varză sau foi de nuc. Pâinea are un gust aparte. Nici n-am văzut să se pună pită fără frunze. Se lasă de toamna frunze în pivniţă ca să aibă şi iarna. "Mai facem şi prăjituri domneşti, dar ceea ce nu lipseşte de la nici o casă sunt colăceii, care se dau la colindători!"

Ne daţi ori nu ne daţi!?...


Ajun cu taica părintele
Purtăm dialogul despre obiceiurile satului din Apuseni, în vreme ce clopotul bate şi, în strană, dăscăliţa citeşte din Cartea Sfântă. Lângă noi, o bătrână, ascultându-l pe părintele, îşi şterge pe furiş o lacrimă. Amintirile ne năpădesc. "Eu îmi amintesc că atunci când eram copil mergeam la colindat împreună cu fratele meu şi câţiva copii. Îmi amintesc de mama, care ne punea să repetăm colindele să nu ne facem de râs, ne educa şi ne forma în dragostea de Dumnezeu. Ne spăla, ne gătea frumos, ne hrănea şi ne spunea să nu-i facem de râs în sat. Făceam concursuri împreună cu ceilalţi copii, care colindă mai frumos, care recită mai frumos. Pentru mine a fost lucrul cel mai minunat din viaţă mersul la colindat..."