Cuptorul cu... caricaturi

Caricaturile, acele desene "serioase" în tuş sau în culori pastelate, sunt mai mult decât simple modalităţi de a descreţi frunţile. Pe lângă mesajul intrinsec, care poate fi descifrat de privitorul curios, se află o descătuşare de energii. O realitate de fapt, oricare ar fi ea, ce poate fi percepută şi altfel, dincolo de abstractul cuvintelor. De altfel, o imagine este mai bună decât o mie de cuvinte, am putea spune. Iar dacă această imagine are şi darul de a te face să mustăceşti, de a stârni chiar hohote de râs, de a  incita la reflecţii, cu atât mai mult. Doar astfel o caricatură poate transforma sensibil cruda realitate în ceva mai uşor de digerat.

Gică contra
Şi atunci cum poate fi caracterizat caricaturistul? Un artist aflat mereu în alertă, în opoziţie chiar şi faţă de el însuşi. Aşa se face că el devine un fel de "Gică contra", rol pe care şi-l asumă pe deplin şi Cristian Mihăilescu. Caricaturist cu vocaţie, stăpâneşte până la perfecţiune arta de a cerceta şi recompune într-un mod mai "apetisant" realitatea, astfel încât să nu ne rămână în totalitate străină.

Un inginer cu specializarea în utilaje de construcţii desenează cu zâmbetul pe buze lumea care-l înconjoară. Publică caricatură de la vârsta de 19 ani, debutând în revista AMFION (editată de Institutul de Construcţii), alături de alţi doi importanţi caricaturişti: PIM şi Sorin Postolache. Iată ce spunea, despre debutul lui, A. Poch, caricaturist la revista "Urzica": "Era prin 1968, când în biroul meu s-a prezentat un tânăr înalt, politicos şi probabil inginer, am gândit eu, din moment ce, în loc de o riglă de calcul avea în mână un desen. (...) Desenul era bun şi avea umor, iar autorul părea că are de gând să se afirme cu adevărat."

Au urmat publicaţiile "Flacăra", "Rebus", "Tineretul Liber", "Baricada" sau "Românul" – asta ca să vorbim de ceea ce "a fost" –, până la ziare pe care le puteţi foileta şi azi… 8.000 de desene publicate, şapte expoziţii personale şi mai multe premii (dintre care cele mai importante au fost oferite de Salonul Caricaturii de Presă Galaţi, decembrie 2004 şi Clubul Român de Presă, aprilie 2007).

Ei cu ei, eu pă ei
Ultima expoziţie de caricatură şi-a învăluit vizitatorii în arome ispititoare. Şi asta pentru că a fost găzduită de o pizzerie, "Cuptorul cu lemne", loc ce are o lungă tradiţie din a îmbina, foarte plăcut, gusturile bune şi gusturile artistice. Intitulată "Ei cu ei, eu pă ei", expoziţia a inclus 39 de desene foarte bine apreciate de public. De fapt, tot atâtea personaje actuale care-şi joacă rolul într-o piesă de teatru ghiduşă, schiţată nu în cuvinte, ci în culori. Altfel spus, un mod de a te întâlni la masă în oraş cu prietenii, discutând şi despre subiecte considerate până atunci ca fiind "grele pentru stromac": oameni politici, partide şi ordonanţe de urgenţă.