Delicii mexicane

Sosirea într-un Mexic necunoscut era aureolată de mister, numai că în spatele acestei perdele se află o ţară robustă şi viguroasă. Sportivii veniţi pentru a celebra cea de-a XIX-a ediţie a Jocurilor Olimpice, în 1968, au fost surprinşi de ceea ce au găsit în Satul Olimpic, ca şi în restaurantele metropolei – culori şi savori nemai­întîlnite. 

Sosirea într-un Mexic necunoscut era aureolată de mister, numai că în spatele acestei perdele se află o ţară robustă şi viguroasă. Sportivii veniţi pentru a celebra cea de-a XIX-a ediţie a Jocurilor Olimpice, în 1968, au fost surprinşi de ceea ce au găsit în Satul Olimpic, ca şi în restaurantele metropolei – culori şi savori nemai­întîlnite.  

Pentru a-i servi pe cei 5.531 de spor­tivi s-au construit şase restaurante, unde au fost servite meniuri diverse, totalizînd pînă la 350 de feluri, preparate cu 118 tone de fructe, 118 tone de carne, 31 tone de peşte şi fructe de mare, ceea ce a însemnat obţinerea a 849.447 de "porţii", ce au fost consumate în Satul Olimpic.  

Restaurantele naţiunilor

Restaurantele ce erau repartizate pe criterii geografice – Europa occidentală şi Comunitatea engleză, Asia – Africa, America Latină, Europa orientală – erau deschise doar pentru mic dejun, prînz şi cină, în medie cîte trei-patru ore, în timp ce al şaselea restaurant era internaţional şi funcţiona 24 de ore din 24. În acesta din urmă au descoperit sportivii savoarea fructelor mexicane. Se spune că sovieticul Leonid Zabotinski, un foarte cunoscut campion la haltere, era capabil să mănînce pînă la şapte pepeni la o masă.

Pe parcursul Jocurilor Olimpice s-au folosit: 62.115 kg condimente, 9.925 kg de zahăr sub trei forme, 76.780 kg carne de pasăre, de vacă, de oaie, de porc, 9.586 prăjituri, în­gheţate şi budinci. Fără îndoială, varitatea culinară pe care sportivii o puteau găsi era impresionantă, pentru că nu se afla doar mîncare inter­na­ţională, ci şi meniuri care ţineau cont de religie sau obiceiuri. Motiv pentru care Mexicul a autorizat fiecare delegaţie să-şi aducă alimentele favorite. Astfel, americanii au venit cu apa filtrată, europenii cu vinurile, iar musulmanii cu condimentele proprii.  

Tortillas şi ardei  

Micul dejun era universal, în cele şase localuri servindu-se lapte, iaurt, sucuri (portocale, morcovi, roşii, mere, ş.a.), fructe (pepeni, papaya, mere, ba­nane, fragi, căpşune, ananas, prune, piersici etc.), evident că şi cereale, miere, dulceaţă, fără a uita ouăle, în combinaţie cu şuncă, brînză, slănină, ciuperci ("cuitlacoches" – ciuperci negre, trecute prin mălai), smochine de Barbarie (un soi de cactus care are o valoare nutritivă ridicată), pîine, chifle şi tortillas.  

În zona rezervată Americii Latine se găsea un meniu special – "chilaquiles", care era alcătuit din tortillas de porumb cu sos verde (pătlăgele şi ardei sau ardei roşu pudră) şi pui în felii subţiri. De la nici o ocazie nu putea lipsi "ardeiul".  

Ca băuturi, în afara sucurilor, se puteau consuma cafea, ceai sau "apă de fructe" – o specialitate mexicană (se pune apa într-un mixer unde se află deja un mango şi zahăr) – sau "tepache", care se prepară din coajă de ananas lăsată la fermentat. La prînz sau seara se serveau supe, fripturi, legume, spaghete, condimentate sau nu, toate bogate în vitamine, în timp ce de fiecare dată cînd un sportiv îşi aniversa ziua de naştere un tort special era preparat pentru această zi festivă. Ca o concluzie, se poate spune că pe durata Jocurilor Olimpice din Mexic meniurile au fost un veritabil deliciu.

"Cel mai im­portant lu­cru la Jo­cu­rile Olim­­pice nu este să cîştigi, ci să participi, aşa cum în via­ţă nu contează trium­ful, ci lup­ta. Esenţial nu e să cuce­reşti, ci să lupţi bine" Pierre de Coubertin