x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Europa culinară

Europa culinară

de Anna Borca    |    01 Iun 2007   •   00:00
Europa culinară

O săptămănă cu preparate culinare, băuturi şi muzică specifice Franţei, Germaniei, Italiei, Ungariei, Spaniei, Greciei şi Romăniei. Adevărate festinuri ce au scos in evidenţă talente şi tradiţii europene.

O săptămănă cu preparate culinare, băuturi şi muzică specifice Franţei, Germaniei, Italiei, Ungariei, Spaniei, Greciei şi Romăniei. Adevărate festinuri ce au scos in evidenţă talente şi tradiţii europene.

La sfărşitul lunii mai, la restaurantele Continental din Arad, Oradea, Sibiu, Suceava,Tărgu-Mureş şi Turnu-Severin a avut loc un festival culinar european. In ce constă această manifestare? Primul lanţ hotelier romănesc şi-a creat de-a lungul anilor un calendar propriu de evenimente: concursuri gastronomice, festivaluri, intălniri şi simpozioane despre tradiţia ospitalităţii la noi şi alte manifestări de acest gen. Festivalul culinar european incearcă să prezinte, aşa cum au menţionat organizatorii, "o Europă in farfurie, cu gusturile, aromele şi ritmurile ei...". In decursul acestei săptămăni au fost expuse preparate specifice din Franţa, Italia, Germania, Ungaria, Spania, Grecia.

MENIU. Pentru inceput, oaspeţii, dar şi vizitatorii s-au putut delecta cu aperitive: bruschette, chorizo, caponatta, weisswurst cu muştar dulce, icre Tarama, pretzels, Quiche Lorraine, la care se adaugă salatele, dar şi căteva gustări romăneşti. Că doar suntem şi noi in Europa! Suntem europeni! Ospăţul a continuat cu Minestrone, supă de ceapă, dolmades, paella, fricasse de pui, Bogracs Gulaş, ciolan la cuptor, tochitură, plachie de crap...

Pentru "indulcire", oaspeţii au fost răsfăţaţi cu Tiramisu, tarte Tatin, găluşti Somloi, pere in vin roşu, baclava grecească şi, bineinţeles, papanaşi. Iar diversitatea licorilor care ajută la digestia acestui festin a fost pe măsură: un uzo grecesc, o halbă cu bere nemţească, un pahar cu vin franţuzesc, o carafă cu sangria sau, de ce nu, un ţoi cu pălincă sau ţuică. Şi cum orice petrecere este insoţită de muzică, nu au lipsit ceardaşurile ungureşti, ritmurile de sirtachi şi flamenco, canţonetele, horele şi sărbele.

×
Subiecte în articol: gastronomie