x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Facerea zilelor

Facerea zilelor

22 Aug 2007   •   00:00

In lumea satului, un adevărat microcosmos, "convieţuiesc" laolaltă o serie de calendare. In plan spiritual, pe de o parte se află calendarul religios, iar pe de altă parte, calendarul tradiţional anual .

In lumea satului, un adevărat microcosmos, "convieţuiesc" laolaltă o serie de calendare. In plan spiritual, pe de o parte se află calendarul religios (fiecărei zile ii este dat să pomenescă anumiţi sfinţi), iar pe de altă parte, calendarul tradiţional anual (mult mai vechi, peste care s-a suprapus calendarul religios). Acesta din urmă instituie o pleiadă de divinităţi malefice sau benefice, de care depinde rostul activităţilor de zi cu zi. O altă versiune a acestui calendar, la scară mică insă, este calendarul săptămănal. Şi aşa cum Dumnezeu a făcut toate lucrurile de pe pămănt, zilele săptămănii trebuie să fi fost plămădite de aceleaşi măini divine.

Poveşti populare

Astfel, fiecare zi in parte este o divinitate distinctă, căreia ii sunt caracteristice anumite interdicţii şi ritualuri. De asemenea, zilele sunt percepute in viziunea populară ca fiind cu chip şi cu insuşiri omeneşti. "Oamenii pe care i-a făcut Dumnezeu au inceput a face la copii şi tot făceau in toată ziua căte unul; aşa a vrut Dumnezeu ca să se facă zilele. In ziua intăi a făcut pe Duminica, fată; apoi pe Luni, bărbat; pe Marţi, bărbat; pe Miercurea, femeie; pe Joi, bărbat, apoi pe Vinerea femeie, precum şi pe Sămbăta, ca să aibă oamenii sfinţi, zile." (Elena Niculiţă Voronca - "Datinile şi credinţele poporului romăn") Povestea mai spune că odată, demult, pe cănd oamenii incă erau buni la suflet, zilele cutreierau pămăntul şi ii ajutau pe oameni. Acum nici un suflet de om nu mai poate să ajungă la casele lor, chiar dacă deasupra fiecărei case se află o stea foarte strălucitoare.

Fiecare săptămănă este de fapt un ciclu ce se repetă la infinit. Lunea, considerată a fi cea mai favorabilă zi, este deosebit de prielnică tuturor activităţilor. Joia este "puterea săptămănii", iar de vineri timpul se degradează, culminănd cu sămbăta celor trei ceasuri rele. Duminica insă se spală toate relele, iar binele iese invingător, luănd naştere o nouă săptămănă. Duminica este considerată ziua in care oamenii merg la biserică, indeplinesc fapte bune şi se odihnesc, pregătindu-se pentru o nouă săptămănă.

Prăjitură cu pere

Ingrediente: un pachet de foitaj, un kg pere, 100 g stafide, lichior de fructe, 50 g unt, 50 g zahăr, două pliculeţe cu zahăr vanilinat, scorţişoară, 100 g pesmet.

Preparare: Perele se curăţă de coajă şi de seminţe, apoi se toacă mărunt. Stafidele se pun la inmuiat intr-un vas cu lichior de fructe. După o oră, se scot şi se scurg. Perele se amestecă bine cu untul topit, scorţişoara, zahărul, stafidele şi zahărul vanilinat. Aluatul de foitaj se imparte in două foi, de mărimi diferite. Cea mai mare se aşază intr-o tavă unsă, lăsăndu-i marginile pe dinafară. Se presară pesmet şi se aşază umplutura. Deasupra se pune cea de-a doua foaie şi se acoperă cu marginile primei foi. Se inţeapă din loc in loc şi se lasă in cuptor, la foc potrivit, să se rumenească. Cănd se serveşte, se poate stropi cu topping de caramel sau ciocolată şi se ornează cu feliuţe de pere proaspete.

×
Subiecte în articol: calendar gastronomic