Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cineva se întreba la un moment dat ce rost are o expoziţie de artă plastică la... festivalul cârnaţilor de Pleşcoi. Aş răspunde astfel: nu evenimentul în sine este cel care contează, ci locul în care se întâmplă totul. Platoul din faţa Pensiunii Casa Matei din Berca - locul unde s-a desfăşurat festivalul în primul weekend de Brumar - este vegheat de zidurile ruinate ale unui vechi palat voievodal - al Brâncoveanului, de altfel - şi de biserica cea veche, zisă a Mănăstirii din Berca, monument uluitor, datând din cei mai buni ani ai picturii murale munteneşti şi ale cărui fresce au fost realizate de celebrul Pârvu Mutu, Zugravul. Sub oblăduirea acestui pictor medieval, orice demers artistic la Berca este unul legitim. Şi apoi cine spune că atunci când ne ostoim foamea stomacului trebuie să neglijăm setea de cultură?
RAFINAMENT ŞI CULORI EXPRESIVE
Sub aceste auspicii, în vreme ce afară, dincolo de uşile pensiunii, grătarele fumegau, desenând pe cer tabloul haiducilor de demult, care-şi făceau păstrămurile şi cârnaţii lor din carne de oaie ("furată de la bogat"), în interiorul zidurilor cineva gândise o expoziţie alveolară (după modelul stupinilor), care etala lucrările a patru artişti buzoieni, cu stiluri diverse şi vârste artistice diferite. Expunerea în alveole permitea fiecărui artist să-şi dezvolte propria concepţie creatoare (chiar dacă numai schematic, spaţiul fiind restrâns). Astfel, Rodica Băceanu, artist plastic amator, absolventă a Şcolii Populare de Artă din Buzău, propunea o perspectivă luminoasă, cu o cromatică curajoasă, a naturii. Câmpuri cu flori, colţuri de sat ori de ogradă (vie şi aproape sonoră cearta celor doi cocoşi pintenaţi!), păduri însingurate de iarnă - toate inundate de o lumină care pare să se răsfrângă dincolo de marginile lumii. Am remarcat în pânzele sale un galben crud, intens luminos, precum cel al câmpurilor înflorite de rapiţă. Dacă le priveşti atent, observi acea lumină care, în miezul verii, pare să se ridice dinspre pământ spre cer. E un joc al luminilor intens cromatice, pe care l-am întâlnit şi în pânzele cu flori ale Georgetei Hlihor (absolventă a Institutului de Arte Plastice, secţia Arte decorative), care, părăsind preţ de o mică expoziţie preocupările sale predilecte pentru colajul textil, nu renunţă însă la rafinamentul aparte al culorilor expresive. Florile ei, bine conturate, uriaşe - par să nu-şi mai încapă în limitele bine definite ale pânzei - te trimit cu gândul la exuberanţa florilor pădurilor tropicale, chiar dacă cele mai multe dintre plantele pictate se pot regăsi în grădina fiecăruia dintre noi, în buchetele primăverilor şi verilor noastre.
MISTERUL COSMIC
Dinspre florile Georgetei Hlihor vreau să vă îndrept atenţia către efemeridele în sticlă ale lui Mihai Hlihor (absolvent al Institutului de Arte Plastice, secţia Sticlă). Florile trebuie polenizate, nu-i aşa? Iar dacă staminele şi petalele narciselor sunt uriaşe e nevoie de un fluture pe măsură. Sticla şi rama de plumb - materialele de lucru ale meşterilor de vitralii - sunt mânuite de artist pentru a da viaţă eternă gâzelor, al căror ciclu de existenţă este cu mult mai scurt decât timpul în care artistul îşi concepe opera. Aş remarca lumina, ca laitmotiv al lucrărilor sale. Lumina irizată, filtrată prin subţirimea aripilor, lumina răsturnată de turbioane de umbră subţire, atunci când insecta sărută/polenizează florile. Cum reuşeşte artistul să facă asta? E un mister, care nu poate fi explicat pur şi simplu de tehnica siclei fuzionate (pe care o îndrăgeşte). E un mister mai degrabă cosmic, de care noi nu avem ştiinţă, dar pe care l-ar putea întrezări decanul de vârstă al expoziţiei, Gheorghe Ciobanu (absolvent al Institutului de Arte Plastice). Şi nu vârsta este cea care contează aici, ci tocmai tinereţea unui spirit neastâmpărat, scormonitor. Tablourile sale, cele mai recente, au în centru motivul cosmic al sferei, al discului, al găurilor de vierme care permit trecerea dintr-o lume într-alta, dintr-un cosmos în altul. Ceea ce propune Gheorghe Ciobanu este un infinit de cosmosuri concentrice, care pentru el însuşi pot fi definiţia cercurilor concentrice ale propriei creaţii, dinspre clasicismul care i-a definit primele etape, spre necontenita nevoie de înnoire a celor din urmă. Peste toate rămâne însă un fir roşu, călăuzitor, precum cel pus în mâna lui Tezeu de Ariadna. Ar putea fi "firul" acesta clopotul domului din Viena ori sunetul unui violoncel...
CARTE ŞI FOTOGRAFIE
Alte două expoziţii au marcat festivalul de la Berca (pe lângă expoziţia culinară, bineînţeles). Este vorba despre expoziţia de fotografie cu temă gastronomică, realizată de Cristina Bunea, jurnalist, care le-a adus aici "din toată inima". Şi bine a făcut, mai ales că mulţi dintre participanţi s-au regăsit deodată, eroi în fotografiile sale. A fost, totodată, organizată şi o altă expoziţie, cu reviste şi cărţi de bucate marca Jurnalul Naţional, pe lângă mai multe ediţii din Jurnalul de Bucătărie un loc aparte fiind acordat "Poveştilor bucătăriei româneşti" de Radu Anton Roman, dar şi "Dictaturii gastronomice" a lui Constantin Bacalbaşa.
Citește pe Antena3.ro
