x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Timp liber Culinar Hoteluri speciale pentru ciclişti

Hoteluri speciale pentru ciclişti

de Tudor Cires Publicat la 21 Iun 2010 00:00 Modificat la 21 Iun 2010 00:00

Turiştii care vor merge, de anul acesta, în staţiunea elveţiană Gstaad vor descoperi o nouă categorie de hoteluri, "Bike Hotels". Această marcă oficială este acordată spaţiilor de cazare care oferă servicii speciale pasionaţilor de ciclism, pentru a le asigura confortul maxim în timpul sejurului.

Există, în prezent, zece hoteluri la Gstaad care afişează logo-ul "Bike Hotel". Ele au obţinut această certificare după ce au îndeplinit criterii precise, printre care existenţa unui loc special amenajat, închis cu cheia, pentru biciclete, servicii de reparaţii, personal competent în materie de ciclism, asigurarea hărţilor şi facilităţi hoteliere specifice. De exemplu, unul dintre aceste hoteluri oferă un week-end de două zile, cu 254 euro, care cuprinde câte o excursie cu bicicleta în fiecare zi, o noapte în cameră dublă cu mic-dejun şi cină, două coşuri cu alimente energetice şi accesul la SPA-ul hotelului.

×
Subiecte în articol: travel news