In meniu, morile de vant

Nu cred sa existe cineva care sa nu-i fi auzit vreodata numele. Personaj de desene animate, de film, de teatru, studiat sau mai putin studiat in scoala, despre Don Quijote se uita adesea ca este, de fapt, personajul unui roman. Pe care, din pacate, in ciuda "celebritatii" despre care vorbeam, nu-l mai citeste aproape nimeni. Caci stim cu totii "despre ce este vorba": un visator care se bate cu morile de vant. Dar care ramane inchis acolo, in lumea lui ideala, cu care noi, cei de astazi, am pierdut aproape orice legatura. O simpla poveste, ca multe altele...

Dar iata ca se intampla o minune. Cineva, "un alt visator", ar spune unii, se gandeste, dupa cum el insusi a declarat, sa-i dea "drumul din carte ca sa-si duca dreptatea mai departe". Iar actul prin care Dan Puric alege sa-l elibereze este spectacolul in regia proprie "Don Quijote", de la Teatrul National din Bucuresti realizat in colaborare cu Fundatia "Art-Production" si Compania "Passepartout D. P.".

As putea folosi orice superlativ, dar ar fi insuficient. Ma voi rezerva, asadar, la a spune despre acest spectacol ca este "o reteta de fericire". In sensul hristic al cuvantului. Este un fel de lectie din care poti invata ca cel mai bogat fel de mancare care se poate servi la masa existentei sunt "morile de vant". Intelegand prin asta visul sau iluzia, sau acea iluminare a sufletului pe care numai gandul bun ti-o poate darui. Spectacolul lui Dan Puric duce teatrul pana la treapta cea mai inalta, trecand dincolo de limitele comunicarii prin cuvant. Episoadele cele mai importante ale romanului lui Cervantes sunt transcrise prin imagine, gest si sunet. Povestea lui Don Quijote iese astfel din timpul sau, adresandu-se in primul rand unei lumi moderne, secate de poveste, de vis, aflate in agonie si confundand sexualitatea cu iubirea. Extraordinara in acest sens este scena in care femeile trec parca pe o banda rulanta pe sub bratele barbatilor. Foamea este senzatia dominanta intr-o societate in care morile de vant se transforma in rachete ce se intorc distrugand lumea care le-a creat. Foamea de sex, foamea de muzica-zgomot, foamea de impudoare, foamea de violenta, foamea care genereaza obezitate, acestea sunt coordonatele lumii in care traim.

Dan Puric ne propune prin acest spectacol o rezolvare: ideea ca foamea cea mare a acestui secol este nevoia de vis. Ne propune, dupa cum spuneam, o "reteta de fericire". Sa invatam sa descoperim frumusetea dinlauntru, iar scena in care Dulcineea - Ileana Olteanu ii inlatura valul de pe ochi este exemplificatoare in acest sens. Adevarata realitate se afla in interior. Mesajul? Fericirea se afla in noi.

INGREDIENT TEMPERA

"Tinere tahitiene cu flori de mango" de Paul Gauguin Ademenit de forme simple si de parfumuri exotice, pictorul francez Paul Gauguin se desparte, in 1895, de civilizatia europeana. Inchiriaza o casa pe insula Tahiti. In jur - vegetatie luxurianta, culori-curcubeu: orhidee, mango, ferigi arborescente, palmieri. O intalneste pe Tehura, ce-i va fi model si sotie in faza esentiala a creatiei artistice. In 1899, picteaza "Tinere cu flori de mango". Gratia calma a fetelor, nobletea masurata a gestului, gravitatea purtatoarei de ofranda se exprima prin blandetea curbelor ce unesc primitivismul cu cea mai pura traditie a picturii franceze. "Rigiditatea statuara" a femeilor tahitiene are, potrivit lui Gauguin, un "nu stiu ce" clasic, august si religios. Sa ne imaginam si noi in Tahiti, rasfoind albumul Gauguin si-amestecand in salata proaspata de mango. Ingredientele bucuriei simple: mango, mar, andiva, branza, grepfrut, ulei de masline, otet, ceapa, chimen. Taiem fructele si le amestecam cu vinegreta facuta din ceapa maruntita cu ulei, sare si piper… Exotice savori!… "Dumnezeu, spunea Gauguin, nu e al savantilor, ci al poetilor, al Visului"… (Tudor Cires)