x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Kate Winslet, actriţa de aur

Kate Winslet, actriţa de aur

de Sebastian S. Eduard    |    20 Mar 2009   •   00:00
Kate Winslet, actriţa de aur
Sursa foto: /MGM

Cu rolul din "Cititorul" Kate Winslet reuşeşte să facă cel mai important rol al carierei sale. "The Reader/ Cititorul" este inspirat din romanul lui Bernhard Schlink, publicat în 1995, care are la bază povestea unei aventuri dintre un adolescent şi o femeie mai în vârstă.

Cei doi încep o relaţie amoroasă, pasională şi intensă, care se termină brusc în momentul în care Hanna Schmitz (Kate Winslet) dispare, fără nici o explicaţie, din viaţa tânărului. Peste ani se vor reîntâlni... În ultimii ani, imaginea lui Kate Winslet s-a rupt definitiv de rolurile care au adus-o în atenţia publicului larg, precum cel din serialul "Dosarele X" sau din blockbusterul "Titanic". A fost de trei ori nominalizată la Oscar: în 2002 pentru rolul din "Iris", în 2005 pentru "Strălucirea eternă a minţii neprihănite" şi în 2007 pentru "Mici copii". Cu rolul Hanna Schmitz, Winslet cucereşte tot ceea ce ar putea spera o actriţă: Oscarul, BAFTA, Globul de Aur. Ce şi-ar putea dori mai mult?  

Doi actori
"Cititorul" se susţine nu numai printr-o regie de zile mari (Stephen Daltry), o carte uimitoare ci şi prin interpretarea celor doi actori, Kate Winslet şi David Cross. Iniţial lui Kate Winslet i s-a propus rolul din "Cititorul", dar ea urma să filmeze la "Revolutionary Road/Nonconformiştii" aşa că a refuzat. Rolul i-a fost atribuit lui Nicole Kidman, care s-a retras în momentul în care a rămas gravidă. Aşa că rolul i-a fost din nou atribuit lui Kate Winslet, care terminase celălalt film. Între timp, alte nume vehiculate pentru rol au fost Juliette Binoche, Marion Cottilard şi Naomi Watts. Cât despre tânărul David Cross, interpretul tânărului Michael Berg, acesta nu a avut de trecut decât un examen. A trebuit să aştepte cuminte împlinirea vârstei de 18 ani fără de care nu ar fi putut să joace scenele hot alături de Kate...

Poate nu ştiaţi că...
Actriţa a urcat pentru prima oară pe scenă la vârsta de 11 ani • Provine dintr-o familie de actori. Părinţii sunt actori, ambii bunici din partea mamei şi un unchi sunt actori - chiar şi cele două surori ale ei sunt tot actriţe. Dinastie, ce mai... • Primul rol: o reclamă la cereale • A refuzat rolurile din "Shakespeare îndrăgostit" şi "Anna şi regele" • În 1997 ratează premiera filmului "Titanic" pentru că a fost la înmormântarea unui prieten apropiat • La un moment dat i s-a oferit rolul din "Bridget Jones", dar ulterior s-a considerat că era prea tânără • Numeroase apariţii de top printre care şi "Cele mai frumoase 50 de persoane din lume" (People, 2005) • Este imaginea firmei Lancome • Căsătorită cu regizorul Sam Mendes, un copil • Poartă numărul 45 la pantofi. Ooops! •

×
Subiecte în articol: kate vedete winslet Kate Winslet