x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Mesele ușoare, recomandate vara

Mesele ușoare, recomandate vara

24 Iul 2017   •   13:00
Mesele ușoare, recomandate vara

În sezonul estival, și nevoile noastre nutriționale se modifică. Tot acum este și perioada când putem adopta, pe termen lung, obiceiuri alimentare sănătoase, scrie clicksanatate.ro.

Căldura impune anumite adaptări când vine vorba de nutriție. Evident că avem nevoie în continuare de toate grupele de alimente, diferența o fac cantitatea și tipul lor. În esență, vara simțim nevoia de a mânca mai puțin gras, în favoarea legumelor și fructelor proaspete.

Proteine și grăsimi

Este de preferat ca vara să se evite excesul de preparate bogate în grăsimi și în proteine animale. Acestea necesită un efort mai mare pentru a fi digerate, ceea ce poate crește ușor temperatura corpului, dând disconfort. În ceea ce privește proteinele, alege sortimentele slabe de iaurturi, carne și brânzeturi.

Sunt recomandate produsele cât mai puțin prelucrate industrial, deci evită conservele și mezelurile. Dacă ești fan al cărnii preparate la grătar, îndepărtează părțile arse ale acesteia, întrucât conțin compuși cancerigeni.

Undă verde la fructe și legume

În acest sezon, când oferta de fructe și legume este atât de variată, este bine să profităm de ele la maximum. Cu atât sunt mai colorate, cu atât mai bine. Culorile intense sunt puse pe seama oxidanților conținuți, care, printre altele, protejează pielea de efectele nocive ale soarelui.

×
Subiecte în articol: vară mese ușoare mese