Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cei mai mulţi dintre japonezi sînt convinşi că bucătăria lor este unică şi că nu are egal în lume, ei avînd un termen pentru a desemna domeniul culinar al culturii lor: "Shoku bunka" sau "cultura alimentelor". Aceasta s-a dezvoltat în cursul secolelor pe baza produselor naturale disponibile: abundenţa de peşte, crustacee şi scoici, o mare varietate de plante sălbatice comestibile şi un climat favorabil cultivării orezului.
Cei mai mulţi dintre japonezi sînt convinşi că bucătăria lor este unică şi că nu are egal în lume, ei avînd un termen pentru a desemna domeniul culinar al culturii lor: "Shoku bunka" sau "cultura alimentelor". Aceasta s-a dezvoltat în cursul secolelor pe baza produselor naturale disponibile: abundenţa de peşte, crustacee şi scoici, o mare varietate de plante sălbatice comestibile şi un climat favorabil cultivării orezului.
Istoricul nipon Isao Sato, întrebat despre legăturile dintre gastronomie şi Jocurile Olimpice, a evocat o istorie despre un sportiv japonez aparent mai puţin marcat de cultura gastronomică a ţării sale, cît de lipsa mîncării de care a suferit Japonia în timpul războiului şi primilor ani de ocupaţie, timp în care s-a dus o luptă crîncenă pentru hrănirea familiei. Acest sportiv, care a făcut parte din delegaţia japoneză la Jocurile Olimpice de la Helsinki din 1952, a cunoscut războiul în copilărie, ca şi experienţa tristă a foamei, el entuziasmîndu-se atunci de abundenţa întîlnită în Finlanda. Această istorie este însă dificil de verificat.
Meniuri pentru sportivi
Atunci cînd Tokyo se pregătea pentru găzduirea celei de-a XVIII-a ediţii, în 1964, Japonia şi japonezii cunoscuseră deja schimbări considerabile. Noile baze olimpice au fost realizate, străzile oraşului s-au lărgit, reţeaua de metrou a fost extinsă. Satul Olimpic dispunea de trei mari restaurante ce puteau găzdui 7.000 de sportivi şi oficiali din cele 94 de ţări participante. Două dintre ele, numite "Fuji" şi "Sakura", se aflau în sectorul masculin, în timp ce al treilea funcţiona în cel feminin. Organizatorii au precizat că "meniurile sînt realizate cît mai aproape de gusturile şi obiceiurile alimentare ale diverselor ţări, dar satisfac în egală măsură şi necesarul de calorii al sportivilor". Ei nu au făcut nici o referire la meniuri japoneze, chiar dacă lista produselor utilizate pe timpul întrecerilor conţinea ingrediente tipice: nori (foi de alge uscate), daikon (ridiche uriaşă niponă), hakusai (varză chinezească), tsukemono (legume marinate) şi 72.000 kg de orez. Bucătărie regională Mai multe delegaţii (Franţa, India, Italia, Germania, Ungaria) au venit totuşi cu proprii bucătari, care fie au gătit, fie au supervizat lucrul în bucătărie, mîncărurile fiind servite şi altor delegaţii, cu care împărţeau acelaşi restaurant. Pentru sportivii care soseau tîrziu de la competiţii se pregăteau meniuri speciale, 2.596 de asemenea preparate fiind servite. De asemenea, nu au fost uitaţi nici cei care şi-au sărbătorit ziua de naştere în acele zile ale Jocurilor Olimpice, 420 de oficiali şi sportivi primind cîte un tort aniversar.
În afara Satului Olimpic, vizitatorii veniţi pentru Jocurile Olimpice mînuiau celebrele beţişoare şi gustau din faimosul sushi şi alte delicii locale. În felul acesta, bucătăria niponă a devenit din ce în ce mai cunoscută
