x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Ospitalitatea, intre artă şi ştiinţă

Ospitalitatea, intre artă şi ştiinţă

de Anna Borca    |    14 Aug 2007   •   00:00

Sintagma "Industria ospitalităţii" este din ce in ce mai frecvent folosită pentru a desemna activitatea hotelieră, de restaurant şi de alte servicii asociate.

Sintagma "Industria ospitalităţii" este din ce in ce mai frecvent folosită pentru a desemna activitatea hotelieră, de restaurant şi de alte servicii asociate. Anul acesta, Universitatea de Vară Tuşnad, care se desfăşoară in perioada 26 august-2 septembrie 2007, şi-a propus ca temă "Ospitalitatea - intre artă şi ştiinţă". Organizatorul Universităţii de Vară este Academia de Studii Economice din Bucureşti, Fundaţia Pro Oeconomica şi Asociaţia Generală a Economiştilor din Romănia, iar iniţiatorul ei - prof. univ. dr. Ion Gh. Roşca, rectorul ASE. Se adresează studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor, cadrelor didactice, tuturor celor care sunt interesaţi de acest domeniu al industriei ospitalităţii. Programul de anul acesta va fi unul lejer. Aşa cum ne-a precizat conf. univ. dr. Nicolae Lupu, rectorul de anul acesta al Universităţii de Vară, programul va cuprinde conferinţe şi ateliere de lucru (4-5 ore zilnic), concursuri şi animaţie. Conferinţele şi atelierele de lucru au următoarele teme generice: antreprenoriatul şi excelenţa in servicii, primirea turiştilor, arta culinară, inclusiv un concurs de aranjare pe platouri a unei gustări reci, plecănd de la produsele primite intr-un "coş secret", degustarea şi servirea vinurilor etc.

×
Subiecte în articol: gastronomie