Ovidiu Cuncea - Punea mere in ciorba

Nu stiu unde s-au dus romanticele intalniri de altadata, cand iti intalneai prietena o data pe saptamana, obligatoriu duminica, la un cico si-o prajitura… Cert este ca, trecand prin fata unei cofetarii de parter de bloc, pe vitrina careia sta scris "avem parchet melaminat", imi aduc aminte ca in copilarie, cand bunica ma obliga sa termin tot din farfurie, juram ca, atunci cand "o sa ma fac io mare", am sa mananc la masa tort in loc de paine. Tort cu orice! Aplicand teorema, azi cred ca mi-ar ramane aschii printre dinti! George Washington, care spune povestea, avea proteza de lemn, cred ca s-ar fi simtit in largul lui in cartierul pe care bunica il stie din copilarie ca Groapa Vitan! Eu nu! Dar e sigur ca si copiii mei vor sti de gropi, si anume cele eterne, din asfaltul Capitalei! Caci iau in plin una de cum intru pe o strada cu nume de poet (care e de fapt nume de rau, ma rog), ca sa ajung cumva in parcarea din spatele Teatrului National.

CIORBA. Am de gand sa-i pic pe cap actorului Ovidiu Cuncea! Gura lumii spune ca ar fi pastratorul unor retete unice ale gastronomiei universale. "Zvonuri! Zvonuri rautacioase!", imi raspundea el mereu. Asa ca azi mi-am propus sa-l incoltesc chiar pe finalul unei repetitii, adica undeva in jurul orei pranzului! Dar cum artistii se hranesc cu aer, d-aia sunt mici si salariile din cultura, vremea dejunului trece si, spre amiaza, ma gasesc inca in cabina dumisale, ascultand repetitia la un difuzor batut cas in perete!

Ciao, draga bucatarie!

"Hai la mine sa mancam ceva, ca-s rupt de foame! Am o ciorba de salata de n-ai vazut in viata ta!", imi spune intrand pe usa ca o furtuna. Ma conformez si-mi strang la repezeala lucrurile.

Instalati in cea mai placuta incapere a oricarei case, si anume in bucatarie, ne ospatam boiereste. Adica in tacere si uzand de cele mai mari linguri pe care le-am putut gasi!

"Pentru ca-mi placeau tare mult clatitele si mi se parea ca mama nu-mi facea suficient de des, am incercat intr-o zi si eu", imi spune deodata Ovidiu, dand semnalul unei treceri intempestive peste felul doi, direct catre desert. "Iti dai seama ca n-au iesit cine stie ce, dar eu eram foarte mandru. Asta a ramas, asa, ca un laitmotiv pentru mine, iar acum sunt expert in tot soiul de clatite, asezonate fireste cu spectacolul de rigoare. Le invart, le arunc, le rasucesc, jonglez cu ele prin bucatarie, ca asa ies cel mai bine. Da’ nu le-am scapat niciodata pe jos si nici nu le-am lipit de tavan." Instinctiv, ma uit in sus. Varuiala pare proaspata…

"Mai serios m-am apucat sa gatesc in timpul facultatii. Locuiam intr-un pod pe la Armeneasca si trebuia sa-mi fac de mancare singur. Atunci a inceput sa-mi placa toata trebaluiala asta din bucatarie si, mai ales, sa inventez mancaruri. Adica, am inceput sa mai scap in ciorbe, pe langa cele de rigoare, si cate un mar sau vreo para. Si, culmea, avea si gust bun. Neobisnuit, ce-i drept, dar bun. Dar, pana la urma, m-am gandit eu, chiar asa ciudat nu e. Combinatia asta de dulce-acru exista si in bucataria ardeleneasca, ca sa nu mai vorbim de aproape toata gama de retete orientale." Mai astept o poveste de pe drumul asta, dar…

"Problema e ca nu am mai avut de prea demult timp sa-i rasfat pe ai mei cu ce gatesc. Nu ma laud, pentru ca si sotia mea gateste incredibil. Ardeleanca, ce vrei. Dar tot de dragul lor trebuie sa ma gandesc cu seriozitate si la cariera.

Ca actor, daca vrei sa existi, trebuie sa ai mereu ceva de facut. Eu am timpul calculat nu in ore, ci in minute si rar, mult prea rar mai am vreme sa ma ocup in tihna de… gatit, spre exemplu, care ma relaxeaza teribil. Repet acum cu Felix Alexa in "Gandirea" de Leonid Andreev, care va avea premiera luna asta, joc in "Visul unei nopti de vara" de William Shakespeare, tot in regia lui Felix Alexa, iar in televiziune, ceea ce se stie. E o munca istovitoare, care te uzeaza, dar care cere sa fii mereu proaspat, mereu altfel. E un "trebuie" aici, altfel nu rezisti in ochiul publicului, mai ales cel de televiziune. In domeniul asta, esti consumat foarte repede. Daca cineva poate veni de doua-trei ori la un spectacol, nimeni nu sta sa vada acelasi numar de reluari ale unei emisiuni. Si iata ca au trecut deja zece ani de la prima mea emisiune.

CIRCUL. Chiar daca ceea ce fac acum la televiziune se poate chema "entertainment", eu fac tot actorie. Joc un personaj adus foarte mult spre clovnesc, adaptat situatiilor, iar asta tocmai pentru ca ingredientul emisiunii este tocmai asta, un circ! Practic, ce altceva vinzi acolo, decat circ! Exista un clovn vesel si unul trist, exista dans, ludicitate, probe de curaj… Este o arena. Iar o arena in care se petrec de toate cheama publicul prin ea insasi, prin ceea ce propune. Daca devine vulgara uneori si naste dispute printre oamenii de cultura, asta inseamna publicitate. Apoi devine simpatica si e urmarita cu placere.

Cel mai bun exemplu este un articol pe care l-a scris candva Octavian Paler pe tema asta. Spunea ca e o emisiune detestabila. Pentru el, fara discutie, asa e. Problema este ca publicul care se uita la ea nu l-a citit si nici nu-l va citi vreodata pe Paler. Deci tinta lui e din start gresita. El vorbeste pentru oamenii care oricum cred asta. Ei, eu am citit si, sincer, m-a afectat asta.

Dar, sa nu ma intelegi gresit. Eu am un exercitiu urias de admiratie pentru Octavian Paler. Il citesc mereu si il respect nespus de mult. Este un urias om de cultura.

Pentru mine, problema se pune insa altfel. Daca mi-am asumat responsabilitatea de a face doi copii, eu trebuie sa-i si cresc! S-ar putea foarte bine ca acesti copii la 25 de ani sa ajunga sa ma injure. Dar, fie ca ii cresc facand prostitutie intelectuala, fie ramanand sarac si facand arta pentru arta, ei tot ma vor injura. Oricum, cei care ma cunosc stiu bine ca ceea ce vand eu in aceste emisiuni este o parte din mine. Singurul lucru pe care mai pot sa-l fac este sa ma vand, dar in felii cat mai subtiri. Altfel, te consumi, esti devorat prea repede si dispari. Asta sunt! Nu incerc sa ma falsific afisand un pseudointelectualism ieftin! Eu nu am alta sansa decat sa fac totul cu credinta si cat se poate de bine, si teatru, si televiziune. Dar asta e societatea la care trebuie sa se adapteze fiecare cum poate." Vorbele imi fac roata in urechi si se sparg de un timpan mult prea ingrosat. Si-mi vine sa ma ascund in dulapul cu dulceturi de candva. Dar nu-l mai gasesc…
Hai, luati de mai gustati ceva bun…

CLATITE CU BRANZA DE VACI

INGREDIENTE: aluat: 300 gr faina, 3 oua, 500 ml lapte, sare, ulei; umplutura: 500 gr branza de vaci, 50 gr unt, doua oua, 50 gr zahar, 50 gr stafide, sare. PREPARARE: Intr-un castron se amesteca ouale, faina, sarea si laptele. Compozitia trebuie sa fie de consistenta smantanii, poate un pic mai subtire. Foile de clatite se prajesc intr-o tigaie de metal cu coada si cu fundul mai gros. In tigaie se incinge putin ulei si se toarna compozitia cu ajutorul unui polonic, astfel incat sa se acopere fundul tigaii. Focul trebuie sa fie destul de puternic. Cand incepe sa se rumeneasca, se desprinde usor cu un cutit si se intoarce pe partea cealalta. Se procedeaza similar cu restul compozitiei. Se amesteca branza de vaci cu zaharul, galbenusurile si stafidele. Clatitele se umplu cu amestecul de branza, se ruleaza si se asaza intr-o tava unsa cu unt. Tava se introduce in cuptor pentru cateva minute. Se pot servi cu smantana si cascaval ras.

TOTUL CU CREDINTA

Vedeta esti abia atunci cand iti poti permite sa refuzi. Nu judec aici aspectul valoric, ci doar pe cel financiar. Pentru ca asta este pana la urma o vedeta, o masina de facut bani. Atunci cand activitatea ta in show-bizz este atat de lucrativa, incat poti spune "anul asta ma odihnesc", atunci se poate spune despre tine ca esti vedeta. Iar aici mai este un aspect. Memoria publicului. Devii atat de cunoscut, incat iti poti permite sa iei un an de pauza fara ca acea "cota pe piata" despre care se vorbeste si pe care orice artist o are sa fie in pericol sa scada. In concluzie, nu cred ca la noi exista vedete in acel sens al cuvantului care sa cuprinda aceste doua aspecte, dar si latura valorica, care, din pacate, la noi pare oarecum secundara. Eu sunt un actor cunoscut si placut, atat! Evident ca am nostalgia unei societati mai asezate. Pentru ca in lumea in care trebuie sa traim acum daca nu te adaptezi, ca actor, risti sa astepti marele rol care probabil nu va veni niciodata. Dar tot trebuie sa faci cu toata fiinta ceea ce iti propui sau e necesar, din motive strict pecuniare. Iar daca ar fi sa dau un sfat unui tanar actor, acesta ar fi!