x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Pacheţele cu surprize

Pacheţele cu surprize

de Simona Chiriac    |    26 Noi 2008   •   00:00

Nu de puţine ori vei vedea în Malaysia localnici sau turişti cumpărând de la tarabele de pe străzi pacheţele învelite în frunze de cocotier, numite "otak-otak". Numele ascunde ceva jucăuş, aşa că nu prea ştii la ce să te aştepţi după ce dezveleşti foiţa vegetală. De fapt, misteriosul preparat este un soi de pastă de peşte, căreia i se adaugă legume şi condimente.



Aspectul cremos şi oarecum fragil al pastei aduce cu cea a creierului, de unde şi numele "otak-otak" (însemnând "creier"). De cele mai multe ori se face din carne de scrumbie, chili, usturoi, haşme, curcumă, lemongrass şi lapte de cocos. Reţetele mai recente înlocuiesc scrumbia cu alte tipuri de peşte (chiar şi numai capete), crevete, sepie sau pui. Se serveşte ca aperitiv (de exemplu sandvişuri decorate cu feliuţe de castravete) sau fel principal (în acest ultim caz, alături de o garnitură de orez, pentru a se obţine o mâncare consistentă).

Cum se face

Reţeta, care nu este deloc dificilă, poate fi un succes atât timp cât ai toate ingredientele la dispoziţie. Pentru pasta de peşte se folosesc fileuri de tenggiri (scrumbie). După ce se spală şi se curăţă, se macină foarte mărunt (se poate folosi maşina de tocat) şi se pune totul într-un vas. Se adaugă lemongrass şi galangal date pe răzătoare, apoi curcumă, haşme şi ardei chili pisaţi foarte mărunt. Peste toate se presară frunze zdrobite de lâmâi kafir şi curry. Se omogenizează foarte bine compoziţia, ca să se obţină o pastă. Ca să fie şi mai moale, se adaugă fulgi prăjiţi de nucă de cocos şi smântână din lapte de cocos (crema care se formează deasupra laptelui de cocos). Compoziţia se întinde pe fâşii foarte subţiri din frunze de cocotier. Deşi se rup chiar din mijlocul frunzei, pentru a fi mai fragede se înmoaie pentru o perioadă de timp înainte de folosire. A doua fâşie se suprapune peste pastă, înfăşurându-se foarte bine. Se prind la capete cu scobitori, ca să nu se desfacă. Pacheţelele se pun în cuptor sau pe grătar cu cărbuni ca să se rumenească. În unele reţete "otak-otak" se învelesc apoi în aluat pentru "spring rolls" şi se fierb pentru puţin timp în baie de ulei. Se servesc alături de sos Wasabi, orez sau felii de castravete. Această variantă este mai sofisticată şi necesită mai mult timp.

×
Subiecte în articol: geografii culinare