Regele si regina simplitatii

Iluziile si deziluziile se sting in dragoste

Aveti prieteni care sa locuiasca la doi pasi, dar pe care nu i-ati vizitat de ani de zile? Ei bine, eu da! Nu stiu ce prieteni aveti dumneavoastra, dar eu pe Eugen Cristea si pe Cristina Deleanu i-am mai vazut, in ultima vreme, doar pe scena. Asa ca era momentul sa-i vad si la ei acasa. Zis si facut!

Sun la usa si se porneste alarma Yamaha…, care latra! Yamaha este catelusa din rasa Tekel care pazeste apartamentul prietenilor mei, de 13 ani. Doamna Cristina Deleanu imi deschide si-i dau binete. "Taci!", striga. Sper ca nu la mine. Dar, dupa cum se ascunde Yamaha, realizez ca ei ii era adresata somatia. "Bine ai venit!", imi spune scotandu-si sortul de bucatarie. "Iarta-ma ca te primesc asa. Tocmai pregateam ceva… Un orez formidabil! Trebuie sa ramai sa-l gusti! Ia loc!" Ma asez. Yamaha ma miroase si incepe sa ma recunoasca. Nu ma mai latra, ci se asaza cuminte langa "taticul" ei, actorul Eugen Cristea. Povestea - la fel ca si mancarea ce se pregateste in bucatarie - curge limpede si clar, ca o apa de munte, avand doar uneori scanteieri de cascada... de ras. Pana la urma, amfitrionii mei sunt: regele si regina simplitatii. Aici, in garsoniera actorilor Cristina Deleanu si Eugen Cristea, de multi, foarte multi ani se implineste un miracol: doi oameni se iubesc. Iluziile si deziluziile se sting in iubire, asa cum se stinge un taciune intr-un caus cu apa. Ramane numai buna-dispozitie si o disponibilitate uriasa pentru frumos, pentru caldura, pentru lumina si adevar.

Suntem amatori de noutate

Eugen Cristea este un actor bun [i n buc`t`rie

"Eu, mai nou, ma realizez in bucatarie", continua Cristina Deleanu, servindu-ma cu o cafea. "In arta asta ma implinesc acum. Mi-e greu sa vorbesc despre alte activitati artistice pentru ca nu le mai am, viata imi ofera si surprize neplacute, oameni care se amuza facand experiente pe pielea altora… Asa ca imi gasesc alte resurse alaturi de un om pe care il iubesc de 20 de ani si care raspunde la fel. Imi concentrez atentia asupra unor lucruri mai marunte, care ma fac fericita si nu mai alerg dupa chestii prea mari si prea din cer picate. In fine, nu-mi place sa vorbesc despre lucruri neplacute, asa ca-i dau mai departe cuvantul sotului meu."

"Multumesc Cristina, am preluat legatura. Stii cum e treaba asta? Adevarul asteapta, minciuna e grabita! Asta, cred, e si reteta succesului. Si 80% din aceasta reteta am invatat-o de la Cristina. Si ei, ca si mie, toate bucuriile si realizarile i-au venit foarte tarziu. Dar prefer sa astept si sa ajung unde imi permit sa cred c-am ajuns, decat sa fiu vedeta de tipla. Nu de carton, de tipla, ca e mai nasol ca si fosneste, si e si transparenta. Drept pentru care, trebuie sa astepti, sa stii sa strangi din dinti si sa fii pregatit. Nu cred in vedetele facute peste noapte, pentru ca ele dispar peste zi!"

"Eu, in materie de bucatarie, nu prea ma pricep, dar imi place enorm", continua Eugen. E clar! Daca am inceput sa vorbim despre mancare, nu sunt singurul caruia i s-a facut foame. "Asa ca am facut niste eforturi deosebite ca sa-i fac o bucatarioara. Desi mica, e extrem de bine dotata cu tot felul de minunatii pe care le-am luat din numeroasele noastre calatorii, care sper sa se mentina si pe viitor in aceasta categorie, de numeroase. Eu sunt in primul rand un gurmand si apoi un priceput, cu maestrul langa mine, in bucatarie. N-am reusit si am si renuntat repede s-o egalez pe Cristina in gateli. In primul rand, ea are un lucru extraordinar, pe care l-am intalnit si la mama mea, care gateste foarte bine, in ciuda varstei inaintate. Nici una nu gusta mancarea. E senzational. Cred ca e o chestiune de talent. Ca in orice, unii au, altii, nu. In plus, totul trebuie facut cu dragoste. Chiar si daca scot la plimbare catelusul asta al nostru, tot cu dragoste trebuie s-o fac. Sa-mi fie drag si sa stiu ca-i fac un bine ca umbla prin minunatele noxe ale orasului. Ia si ea putin monoxid de carbon, nu vezi ce neagra e in cerul gurii!

Adevarul e ca amandoi suntem mari amatori de noutate si peste tot unde am fost, am gustat toate lucrurile specifice... Mi se pare o mare tampenie, si o tampenie cu "t" mare, sa te duci in strainatate la un restaurant romanesc. Ca sa mergi sa mananci aceiasi mici, desi acolo sunt buni, aceleasi icre, fasole, sarmale si vinete pe care le mananci aici, mai bine nu! Multe mancaruri noi le-am imprumutat din tarile in care am calatorit. Cand eram intr-un turneu in Brazilia am fost invitati la o masa senzationala, am furat, la propriu, o reteta. Serios! Am luat o lingura din salata de naut care noua ni s-a parut deosebita si-am pus-o intr-un servetel, iar la hotel am inceput sa scormonim in ea sa vedem din ce e facuta." Ma pufneste rasul.

"Serios, asa am facut!", intervine din bucatarie Cristina Deleanu. "Uite, de exemplu, intr-unul din concediile noastre minunate am ajuns in Turcia. Dupa ce vizitasem, pe o caldura cumplita, o gramada de locuri, ne-am oprit sa mancam ceva intr-un restaurant simplu si mai retras. Am mancat acolo cateva zile la rand niste lucruri specifice delicioase, o musaca teribila, un pilaf… Asa ca, plecand de la o amintire, am inclus in repertoriul nostru culinar pilaful turcesc", spune si ne pune pe masa oala aburinda. Ne servim fiecare cu curaj si, curand, nu se mai aude decat zgomotul furculitelor infigandu-se pofticios in minunea de orez.

PILAF CU PUI

Asta e modelul meu de pilaf, fie ca este cu carne, fie cu zarzavaturi. In primul rand, spal orezul, chiar daca este curat, pentru ca vreau sa fie ud. Incing apoi putin ulei intr-un vas care nu lipeste, de obicei, asa se gateste bine, si-l rastorn acolo. Il las sa sfaraie pana prinde putina culoare, nu multa, ca doar nu facem floricele, si-l sting cu supa sau daca nu apa, in care adaug ceva care sa-i dea putin gust. Acum, eu nu sunt maestra in gramaje, gatesc mai mult dupa ochi, dar o cana de orez si doua de supa sau apa ar fi o proportie potrivita. Daca am carne, eu o pun fiarta in prealabil cu legume, dupa ce am pus supa. Daca nu, si e foarte bun si asa, pun niste morcov sau albitura cat sa-i dea putina culoare. Si pentru ca orezul, saracul, nu trebuie sa ramana singur, pun sare, piper, si macinat, si boabe, praf de usturoi si verdeata uscata sau proaspata, respectiv patrunjel. Astept ca totul sa dea in clocot sau, ma rog, s-o ia din loc, am stins focul si-am pus capacul. Totul nu poate sa dureze mai mult de 20 de minute. Bine, in clipa in care amplificam lucrurile si la toate astea adaugam mai mult zarzavat, gogosari, o ceapa, bulion, obtinem pilaf sarbesc.

SFAT

Dar secretul care trebuie retinut si care face ca orezul sa ramana bob cu bob, asa cum ne place noua, este sa-l incingem putin in ulei inainte de a adauga supa. Astfel isi pastreaza si gustul si e mult mai sanatos.

"Eu gatesc mai dietetic pentru ca e cazul ca la orice varsta sa ai grija de organismul tau. Bine ar fi sa o facem chiar de la inceput, ca sa prevenim niste neplaceri mai tarziu. Stii cum se spune, esti ceea ce mananci…" - Cristina Deleanu

"D-aia, eu seman cu un purcelus, cand mai mananc purcel. La cat imi place sa pescuiesc, ar trebui sa seman cu un peste, sa fiu un tar!" - Eugen Cristea

NOUA BUCURIILE NE-AU VENIT FOARTE TARZIU

"Stii cum e treaba asta? Adevarul asteapta, minciuna e grabita! Asta, cred, e si reteta succesului. Si 80% din aceasta reteta am invatat-o de la Cristina. Si ei, ca si mie, toate bucuriile si realizarile i-au venit foarte tarziu. Dar prefer sa astept si sa ajung unde imi permit sa cred c-am ajuns, decat sa fiu vedeta de tipla. Nu de carton, de tipla, ca e mai nasol ca si fosneste, si e si transparenta. Drept pentru care trebuie sa astepti, sa stii sa strangi din dinti si sa fii pregatit. Nu cred in vedetele facute peste noapte, pentru ca ele dispar peste zi!"