Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
S-a întâmplat însă asta la 5 februarie, chiar în ziua în care se împlineau 75 de ani de la trecerea în nefiinţă a marelui gastronom, la Hanu' Berarilor, una dintre acele locaţii "de epocă" unde şi lui i-ar fi plăcut să adaste. Dar fiindcă vorbim despre nume de reţete, am să încep prin a vă scrie mai întâi cum se pregătesc Ouăle Mornay, pentru a continua cu mica lor legendă.
"Acest sos", zice Bacalbaşa, "nu e decât sosul Béchamel, căruia i se adaugă - cratiţa fiind scoasă de pe foc şi fiind caldă încă - două sau trei gălbenuşuri şi câteva linguri de brânză rasă, amestecând mereu. Acest sos se întrebuinţează la toate preparaţiile gratinate". Acest preparat - ca şi "ouăle Mornay" -, după unele surse, şi-a luat numele după Philippe, duce de Mornay (1549-1623), scriitor şi diplomat francez, guvernator în Saumur, de credinţă protestantă şi membru al grupării cunoscute în istorie drept "ucigaşii regilor".
Se spune că ar fi fost servit acestuia, alături de alte preparate, la ultima masă înainte de a fi executat. O altă variantă ar fi aceea că numele i se datorează lui Louis de Mornay (1619-1691), marchiz de Villarceaux, apropiat al regelui Ludovic al XIV-lea şi amant al scriitoarei Ninon de Lenclos (1615-1705). După alte surse, numele i-a fost dat după doi fraţi, marchizi de Mornay, figuri legendare ale societăţii pariziene a secolului al XIX-lea.
Aş înclina să spun că este mai sigură a doua variantă dacă ţinem seama de faptul că sosul Béchamel, care este baza sosului Mornay, a fost inventat în secolul al XVII-lea. În reţeta originală, brânza folosită este cea de Gruyčre - varietatea franceză, nu cea elveţiană. Este excelent pentru preparate din ouă, peşte, moluşte sau legume.
Cheia de boltă
Pentru Bacalbaşa, putem spune că, înaintea "dictaturii gastronomice", a fost "dictatura Bucureştiului", de sub care nu a putut (şi nu a vrut) nicicând să se elibereze. Către sfârşitul vieţii, între 1927 şi 1932, avea să se dedice redactării şi publicării operei sale de căpătâi, volumele despre Bucureştii de altădată. A fost cronicar la Telegraful, Naţiunea, Epoca, după care a făcut primul pas în ierarhia profesională ca prim-redactor la Adevărul, apoi la Dimineaţa, însă cea mai mare parte din cariera sa e legată de Universul, cel mai important cotidian naţional al epocii.
Jurnalist "serios", dar şi pamfletar şi umorist, a editat câteva reviste de umor şi a semnat, împreună cu fraţii săi, un volum de proză satirică, intitulat "Pardon". Dacă o carte gastronomică avea să scrie abia la apusul vieţii, pasiunea pentru mâncare şi pentru tovărăşii pantagruelice avea să o clameze în două volumaşe (care poate par astăzi lipsite de substanţă), publicate în anul 1908, şi anume "Chestia cârciumarilor" şi "Răvaşe de plăcintă".
Pentru Constantin Bacalbaşa, gurmandul şi gurmetul, apariţia "Dictaturii gastronomice" avea să fie "cheia de boltă" a vieţii sale de veşnic pofticios şi avizat degustător al bucatelor şi licorilor.
