Număram pe degete toţi cireşii din grădina-livadă, risipită pe coaste de dealuri mărunte şi prin văioage inguste căt să incapă doi ţănci ţinăndu-se de mănă... Era mai intăi cireşul mititel de lăngă portiţa dinspre zmeuriş. Parcă toată copilăria mea, cireşul acela nu crescuse nici un milimetru - mereu ajungeam cu umărul lăngă ramura lui dintăi. De fapt, cireşul creştea, mă inălţam şi eu, şi-aşa se-ntămpla să nu ne-ntrecem niciodată.

Număram pe degete toţi cireşii din grădina-livadă, risipită pe coaste de dealuri mărunte şi prin văioage inguste căt să incapă doi ţănci ţinăndu-se de mănă... Era mai intăi cireşul mititel de lăngă portiţa dinspre zmeuriş. Parcă toată copilăria mea, cireşul acela nu crescuse nici un milimetru - mereu ajungeam cu umărul lăngă ramura lui dintăi. De fapt, cireşul creştea, mă inălţam şi eu, şi-aşa se-ntămpla să nu ne-ntrecem niciodată. Imi plăcea primăvara să inspir aroma florilor, dulce-diafană. Vara insă mi-o lua cineva inainte şi nicicănd nu aveam parte eu de primul fruct...

Era apoi cireşul uriaş cu rădăcinile infipte in pereţii beciului. Imi sprijineam scara de el şi urcam fuştei după fuştei, pănă la prima ramură cu cireşe roşii-gălbioare, mari, pietroase. Credeam că in ramurile lui se cuibărise veşnicia... Dar in ultima vară a copilăriei mele s-a prăvălit, rupănd cu el şi beciul vechi, din care mai rămăsese o gură căscată spre ceruri, ca intr-un ţipăt de sfărşit. Apoi, dincolo de mărul dulce-dulce, din fructele căruia bunica făcea plăcintele picurate cu miere, mai era unul: cireşul negru, cu fructul cărnos. Invineţea dinţii şi buzele, iar cănd le scoteam sămburii cu acuşorul, pentru dulceaţă, măinile se-nvineţeau şi ele, de le curăţam apoi frecăndu-le gospodăreşte cu sare acră.

Pe coastă, impletindu-şi crengile cu doi stejari şi-un fag bătrăn, era cireşul sălbatic, cel mai inalt dintre toţi. In el nu urca decăt bunicul, căci scara ingustă era tare greu de potrivit. In răpa din spate, spre islaz, creştea un cireş alb, cu fruct molatec, dulce-siropos. Abia de-i ştiam gustul, căt puteam culege de pe un singur ram zvărlit spre fănaţul cu flori. Cu restul cireşelor se ghiftuiau graurii. Ori cădeau in lutul moale, de unde se inălţau, ţinăndu-se străns cu rădăcini subţiri, lăstari pe care prima furtună ii prăvălea. Apoi urmau, la rănd, cireşii vecinilor, ale căror poveşti nu le-am cunoscut deplin niciodată...

Pledoarie pentru vinul romănesc

Ori de căte ori se iveşte prilejul, oenologul John Salvi nu pregetă să vorbească impotriva a ceea ce el numeşte "chardonnay-zarea mondială a vinurilor", considerănd că "globalizarea doar a cătorva soiuri ca Chardonnay, Cabernet, Sauvignon, Merlot, Pinot Noir nu este benefică pentru viticultura mondială", in condiţiile in care in lume există nu mai puţin de 1.000 de soiuri de viţă-de-vie, specifice pentru fiecare zonă in parte. Romănii, cu cele căteva zeci de soiuri autohtone, dintre care nu puţine de renume internaţional, ar trebui să facă totul pentru a-şi promova cum se cuvine identitatea naţională şi in domeniul producţiei de vinuri. Expertul Organizaţiei Mondiale a Vinurilor a vorbit despre asta şi la recenta sa vizită in Romănia. Căt şi cum vor ţine seama de sfaturile sale producătorii locali, asta rămăne de văzut. Noi vă propunem astăzi să degustaţi un soi romănesc "renăscut": Mustoasa de Măderat.

simona.lazar@jurnalul.ro