x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Sanpetru de vara

Sanpetru de vara

de Simona Chiriac    |    29 Iun 2005   •   00:00
Sanpetru de vara

29 iunie este ziua in care intreaga crestinatate il sarbatoreste pe cel considerat piatra de temelie a bisericii crestine.
Sfantul Petru s-a nascut intr-o familie de pescari din Galileea. Numele sau adevarat era Simon, dar, o data devenit ucenic al lui Iisus, va fi numit Chifa (in limba ebraica inseamna piatra). Aceasta schimbare de nume nu a fost una intamplatoare, ea precizand menirea pe care o va avea in continuare Sfantul Petre. El va deveni pescar de oameni, propovaduitor al noii credinte. De altfel, crestinii il considera primul conducator al bisericii, respectand cuvintele lui Iisus: "Pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui. Iti voi da cheile Imparatiei Cerurilor si orice vei lega pe pamant va fi legat in ceruri, si orice vei dezlega pe pamant va fi dezlegat in ceruri" (Matei, capitolul 16, versetele 13-19). A fost una dintre victimele persecutiilor imparatului Nero impotriva credinciosilor crestini, acuzati de incendierea Romei. Neconsiderandu-se demn de a muri la fel ca Iisus, a cerut sa fie rastignit cu capul in jos. A fost inmormantat pe colina Vaticanului, intr-un sicriu de bronz. Langa mormant exista si astazi inscriptia "Petr(os)eni" (Petru este - ingropat aici - inauntru). Imparatul Constantin va construi mai tarziu, chiar deasupra mormantului, Bazilica "Sfantul Petru", "inima" Cetatii Vaticanului.

Daca din punct de vedere crestin se poate contura o imagine clara a Sfantului Petre (imagine ce se bazeaza pe date istorice), in traditia populara acesta este dublat de un personaj mitic, Sanpetru de Vara. Impreuna cu fratele sau, Sanpetru de Iarna (ocrotitorul lupilor), imparte anul in doua. Despre Sanpetru de Vara se spunea ca avea obiceiul sa cutreiere impreuna cu Dumnezeu pamantul. Aceasta se intampla in timpuri demult apuse, atunci cand oamenii erau mult mai buni si mai intelepti. De cele mai multe ori se imbraca in haine de om obisnuit si se indeletnicea cu activitatile cotidiene ale oricarui taran: cultiva pamantul, crestea animale sau pescuia. Alta credinta spunea ca Sanpetru a primit de la Dumnezeu cheile Raiului, iar la miezul noptii, in timpul marilor sarbatori religioase (Craciun, Anul Nou, Boboteaza), cand se deschid cerurile, cei cu inima curata il pot vedea stand la masa in dreapta lui Dumnezeu.

Importanta acestei zile este demonstrata de postul care o precede, dar si de ritualurile specifice. Cu o zi inainte se da de pomana, in amintirea celor morti, in special mere, dar si branzeturi (cas, lapte, branza). Tot atunci satenii merg in cimitire, ingrijesc mormintele si planteaza flori. De Sanpetru de Vara se poate incepe secerisul, caci este perioada aflata in plina vara agrara.

29 iunie - 5 iulie
Sf. Apostoli Petru si Pavel
"Hristos este mantuirea si nadejdea noastra. Durerile de azi lamuresc credinta. Mantuirea aceasta a fost vestita de prooroci. Indemnuri la viata sfanta."
Intaia Epistola Soborniceasca a Sf. Apostol Petru, Capitolul 1


  • 29 M (†) Sf. Apostoli Petru si Pavel (Dezlegare la peste)
  • 30 J †Soborul Sfintilor 12 Apostoli; †Sf. Ierarh Ghelasie de la Ramet
  • 1 V †) Sf Ierarh Leontie de la Radauti
  • 2 S †Asezarea vesmantului Nascatoarei de Dumnezeu in Vlaheme; †) Sf. Voievod Stefan cel Mare
  • 3 D Sf. Mc. Iachint; Sf. Anatolie, Patriarhul Constantinopolului
  • 4 L Sf. Andrei, Arhiepiscopul Cretei; Cuv. Marta
  • 5 M †Cuv. Atanasie de la Aton; Cuv. Lampadie
  • ×
    Subiecte în articol: sanpetru