x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Se împuţinează pensiunile turistice din Delta Dunării

Se împuţinează pensiunile turistice din Delta Dunării

de Tudor Cires    |    28 Iun 2010   •   00:00

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării înregistrează tot mai multe cereri de aprobare a unor case de vacanţă în Delta Dunării, în detrimentul pensiunilor turistice, pentru care nu prea se mai cer autorizaţii. "Constatăm o creştere a capacităţii de cazare în case de vacanţă, astfel că atunci când vin la autorizare pentru obţinerea acordului de mediu, se fac solicitări pentru case de vacanţă cu  9 sau 10 camere, fiecare dintre ele dotată cu grup sanitar, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că ele vor funcţiona şi ca pensiuni.  Deocamdată, sunt solicitări cu statut de casă de vacanţă", a declarat guvernatorul Rezervaţiei, Grigore Baboianu. El a mai spus că analiza dinamicii fluxului de turişti, conform datelor primite din partea celor 113 agenţi economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de turism în Rezervaţie, relevă că, până la finele sezonului turistic 2009, s-a înregistrat un număr de 3.164 de locuri de cazare în 7 hoteluri, 61 de pensiuni, 42 de pontoane-dormitor, două hidrobuze, un camping şi o navă de pasageri. La sfârşitul  lunii martie, se anunţase că 14 dintre cele 61 de pensiuni din Deltă vor fi vândute instituţiilor bancare din cauză că proprietarii acestora nu îşi pot plăti creditele primite pentru modernizarea lor, conform reglementărilor legale în vigoare.

×
Subiecte în articol: travel news