x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Bucatele Anastasiei, pescarita din micro-deltă

Bucatele Anastasiei, pescarita din micro-deltă

de Tudor Cires    |    Simona Lazar    |    14 Mai 2009   •   00:00
Bucatele Anastasiei, pescarita din micro-deltă

Luna mai, luna florilor şi, mai ales, a primilor nuferi e, în Delta Dunării, cea mai frumoasă perioadă a anului. Natura se deschide şi-l întâmpină pe călător cu verdele sălciilor şi cu păsările gureşe care încep să se împerecheze, scoţând sunete de o inegalabilă muzicalitate. Luna mai e frumoasă în Deltă, chiar dacă pescarii nu sunt foarte mulţumiţi, căci n-au voie, până în iunie, să prindă decât puţine specii de peşte.



Ca o abatere de la regula castei bărbaţilor-pescari, la Tulcea ne-a fost dat să cunoaştem o... pescăriţă. Anastasia Moise a pescuit prima dată în copilărie, alături de tatăl său, care era şi neîntrecut vânător. De la el a învăţat cum se leagă cârligele, unde se aruncă momeala... Acum, în fiecare sâmbătă şi duminică, e pe lacul Câşliţa, pe malul căruia şi-a ridicat şi o pensiune agroturistică.

"Am fost «băiatul tatii», pentru că tata şi-a dorit băiat" - ne spune Anastasia. Mereu am mers cu el în  barcă, m-a învăţat să înot... De la el am învăţat să fac mâncăruri din peşte, borşul, în special. El a învăţat-o şi pe mama, care era moldoveancă şi n-avea nici o treabă cu peştele. Când eram cu tata în baltă şi stăteam două-trei nopţi la vânătoare, făceam borşul acolo, la cujbă. Nu aveam farfurii, tacâmuri, ci două linguri de lemn şi două castroane de tablă. Tata scotea peştele pe stuf, iar ciorba o mâncam în castroane".

Ciorbă de peşte "ca-n Deltă"

Cândva, apa din Dunăre era mai curată. "Era atât de limpede, încât mergeam în botul bărcii şi vedeam peştele cum fuge", ne spune Anastasia. Mitul ciorbei de peşte cu apă din Dunăre s-a stins, o dată cu siderurgia, cu "atomica"... Ciorba rămâne, însă, la fel de bună ca în trecut, chiar şi cu apă din puţ, dacă se respectă câteva secrete. Bunăoară, fierea de la ştiucă albeşte ciorba şi-i dă un gust aparte; dacă n-avem, putem drege zeama, la sfârşit, cu un gălbenuş de ou. Ciorba se face, în zona Deltei, cu mai multe feluri de peşte, puse la fiert laolaltă. Cu cât mai multe, cu atât mai bine. Diversitatea peştelui e capitală pentru gustul final. Alte secrete: zeama să fiarbă bine, să fie pus  leuştean proaspăt la urmă, să fie acrită numai cu oţet. "Rareori cumpăr peşte", mărturiseşte Anastasia Moise. "Dar, în schimb, îl pescuiesc. Recordul meu e un somn de 22 kg; în restul timpului, am prins mereu câte un peştan de 6-7-8 kg... Sunt o pescăriţă adevărată şi nu sunt poveşti pescăreşti ceea ce vă spun! E modul meu de a mă relaxa. Şi e un sentiment bun. Am găsit şi alte femei pasionate de pescuit, cu care merg la baltă. Unii îşi fac trupă muzicală, eu mi-am făcut trupă de pescuit. Trupă de doamne. Trebuie să mărturisesc şi un defect al  nostru, feminin: aflaţi că atunci când scăpăm câte un peşte mare, putem să vorbim trei ani despre el..."

"Au început multe lucruri să se mişte în Deltă şi cred că turismul va căpăta contur. O să avem turişti. Sunt sigură."
Anastasia Moise, Pensiunea Anda, Tulcea

Saramura e baza
În Delta Dunării, saramura e baza. Cea mai bună este cea din biban, dar are multe oase şi atunci se recomandă saramura de ştiucă, dar dintr-un peşte nu prea mare. Sărăm peştele, îl lăsăm să se pătrundă 15-20 de minute, apoi îl coacem. După ce l-am copt, îl aşezăm deoparte. Într-o altă crăticioară, punem la fiert apă, oţet, ulei, după gust. Când dă în fiert, se adaugă puţin piper, sare şi doi-trei ardei iuţi, tăiaţi feliuţe. Punem peştele deasupra şi dăm totul într-un singur clocot. După ce am stins focul, presărăm deasupra mărar şi câteva linguri de mujdei. Mujdeiul, aşa cum se face în Deltă, conţine usturoi bine pisat, dres cu ulei, apă şi sare. Arată, la final, ca o maioneză. Bineînţeles că saramura  se serveşte, la urmă, cu mujdei şi cu mămăliguţă.

Fără amăreală
E bine de ştiut că fierea de la ştiucă, pentru că acesta e un peşte răpitor, nu are amăreală. Dacă vi se întâmplă, în timp ce curăţaţi ştiuca, să spargeţi fierea, să ştiţi că ea  nu amărăşte carnea. La şalău, acelaşi lucru. Dar dacă vi se întâmplă acest lucru la crap, e... vai şi-amar! Amărăşte imediat carnea... Când, totuşi, aţi făcut greşeala, puneţi sare peste locul acela şi veţi constata că se diminuează sau chiar dispare amăreala. Un alt sfat bun: ca să-şi păstreze gustul natural, peştele trebuie dat la sare 15-20 minute înainte de a fi prăjit. Veţi vedea că începe să lase apă, din cauza sării. Ceea ce, adesea, e avantajos.

×
Subiecte în articol: peste