x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Sos pesto cu roșii uscate

Sos pesto cu roșii uscate

de Andreea Tiron    |    25 Oct 2023   •   09:15
Sos pesto cu roșii uscate
Sursa foto: Cumvaplace.ro

Sosul pesto a depășit de mult granițele țării de origine, Italia.

Potrivit cumvaplace.ro, acum este momentul unei noi rețete. De mare succes, dacă ar fi să vă dezvăluim cât de repede l-am mâncat noi, cei din echipa de filmare. Revenind la ce știm noi să facem mai bine, vedeți cum am gătit rețeta de pesto cu roșii uscate. Este grozav acest sos. Îl puteți mânca pe felii de pâine sau îl puteți adăuga în pastele ori orezul preferate sau mai puteți unge cu el aluatul foitaj, pentru niște saleuri absolut savuroase.

INGREDIENTE

CUM SĂ FACEȚI

  • Puneți roșiile, scurse de ulei, usturoiul, frunzele de busuioc, sare după gust și puțin ulei din borcanul cu roșii uscate în vasul robotului de bucătărie.
  • Mixați 1-2 minute sau până când amestecul devine suficient de fin.
  • Adăugați brânza rasă și este posibil să mai fie nevoie să adăugați ulei pentru a ajunge la cremozitatea dorită. Folosiți-l cu încredere pe cel în care au stat roșiile, este foarte gustos.
  • La final, mai adăugați sau nu un praf de sare, în funcție de cum vă place.

pesto

×
Subiecte în articol: şos pesto roșii uscate