Soupe du chalet

Prima dată am aflat despre "la soupe du chalet" dintr-un… căntec. "Le vieux chalet" (bătrăna cabană) este probabil balada elveţiană cea mai cunoscută in lume.

Prima dată am aflat despre "la soupe du chalet" dintr-un… căntec. "Le vieux chalet" (bătrăna cabană) este probabil balada elveţiană cea mai cunoscută in lume. Tradusă, in decursul unui secol, in 17 limbi, ea a fost scrisă de abatele Joseph Bovet - autor, de altfel, al multor compoziţii muzicale religioase (in latină) sau profane (in patois, dialect al populaţiei din cantoanele romande ale Elveţiei). Intre pereţii de lemn ai cabanei "din alpaj", sub acoperişul său ars de soare şi lovit de ploi, vechii "armailli" (păstori, in dialect patois) măncau această supă preparată din ingredientele cele mai la indemănă: unt, lapte, smăntănă şi brănză pregătită la stănă, legume cărate pe cai, la inceputul sezonului, şi ierburi sălbatice, culese după anotimp.

Tradiţional

In funcţie de flora spontană specifică şi de proviziile din fiecare alpaj, reţeta celebrei "supe de cabană" poate varia. Insă, in datele ei esenţiale, rămăne aceeaşi. Se taie in bucăţele mici cartofii, ceapa, prazul, guliile şi se lasă să fiarbă pănă cănd se inmoaie. Se adaugă ierburile sălbatice - cel mai frecvent: spanac sălbatic, care se găseşte in toate anotimpurile, apoi urzici, cicoare - şi se lasă să fiarbă incă 30-40 de minute. Se adaugă macaroane rupte in bucăţi foarte mici, lapte şi unt. Se mai lasă pe foc zece minute, după care se adaugă, la sfărşitul preparării, smăntănă şi brănză de alpaj rasă. Se asezonează cu sare, piper şi nucşoară şi se presară deasupra frunze de ceapă verde sau de usturoiul-ursului, tocate. De obicei, "supa de cabană" se serveşte ca preparat unic, fiecare luăndu-şi căte porţii doreşte.

Ierburile sălbatice in bucătărie

Intr-o perioadă in care familiile elveţiene erau numeroase, femeile casei erau nevoite să asigure o hrană adecvată, pentru a putea face faţă muncii dure. Rădăcinoasele care creşteau in grădină şi care puteau fi conservate in cave (pivniţe) erau relativ puţine. Exista insă o varietate de ierburi, fructe şi rădăcinoase sălbatice, care au făcut parte din alimentaţia tradiţională timp de secole. Intre acestea, spanacul sălbatic (de primăvara pănă toamna), urzicile şi frunzele de păpădie (primăvara) s-au bucurat intotdeauna de apreciere.