Start în bucătăria olimpică de la Beijing

O lume şi un vis! Sloganul Jo­curilor Olimpice de la Beijing e îndeajuns de încăpător pentru ambiţiile chinezilor de a conferi trăsături unice celei mai importante competiţii sportive de pe planetă. Principalul stadion olimpic este alimentat cu energie solară, autocarele pentru sportivi folo­sesc hidrogen transformat în energie electrică, iar metroul le-a dedicat o linie exclusivă. Confruntat cu mari probleme de poluare, Beijingul opreşte, timp de două săptămîni, pe un diametru de 500 km, marile fabrici şi obligă automobiliştii să circule o dată la două zile.

O lume şi un vis! Sloganul Jo­curilor Olimpice de la Beijing e îndeajuns de încăpător pentru ambiţiile chinezilor de a conferi trăsături unice celei mai importante competiţii sportive de pe planetă. Principalul stadion olimpic este alimentat cu energie solară, autocarele pentru sportivi folo­sesc hidrogen transformat în energie electrică, iar metroul le-a dedicat o linie exclusivă. Confruntat cu mari probleme de poluare, Beijingul opreşte, timp de două săptămîni, pe un diametru de 500 km, marile fabrici şi obligă automobiliştii să circule o dată la două zile.

Bucate ecologice

"O olimpiadă la nivel înalt, cu trăsături chinezeşti!" Precizarea vine din partea Excelenţei Sale, amba­sa­dorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti, Liu Zengwen. La o ceaşcă de ceai, în primitorul salon al Am­basadei, stăm de vorbă despre bucă­tă­ria JO de la Beijing. Aflăm că, la capitolul "grija faţă de om", chinezii oferă sportivilor toate condiţiile, mai ales în ceea ce priveşte hrana. Un sistem complex de asigurare a alimentaţiei pe principii ecologice face ca toate produsele să fie certificate din punctul de vedere al calităţii de-a lungul întregului lanţ cultivator-producător-transportator-distribuitor.

În Satul Olimpic sînt patru zone de res­taurante, cu mîncare internaţio­nală, me­diteraneană, asiatică (în gene­ral) şi chi­nezească. Reţetele se schim­bă, ciclic, la 8 zile. Există feluri de mîncare pentru mu­sulmani, pentru vegetarieni şi pentru diabetici; mîncare indiană, evreiască etc. "Pentru asigurarea meselor, au fost an­­gajaţi cei mai buni 6.000 de maeştri bucătari. Proporţia este de 30% mîncare chi­nezească şi 70% mîncare inter­naţională."

Recomandările unui diplomat

La Jocurile Olimpice nu există un me­­niu românesc, astfel că delegaţia noas­tră va trebui să aleagă ceva din ofer­­ta gastronomică mondială. Prezenţa la Beijing ar putea, totuşi, să-i determi­ne pe sportivii care n-au călcat pragul unuia din cele 20 de restaurante chi­nezeşti din capitala României să încerce una dintre mîncărurile tradiţio­nale ale celor patru şcoli culinare chineze.

Ambasadorul R.P. Chineze, Liu Zengwen, are plăcerea să ni le descrie: "Bucătăria Shandung, care include Beijingul, bucătăria Sichuan, bucătăria Yangxi, bucătăria din Canton – toate aceste şcoli sînt foarte diferite. De exemplu, la Shandung, în nord, mîncarea e mai sărată şi cu multe condimente; cea din Canton e mai blîndă, mai dulce. Mîncarea din Sichuan e foarte iute, dar să ştiţi că le place mult străinilor. În Huai Yang mîncarea e însă între iute şi dulce. Acolo se fac şi renumitele sculpturi în legume şi fructe…"

Îl întreb pe Excelenţa Sa ce mîncare ar recomanda unui sportiv? "Castraveţii cu praz", îmi răspunde. "E o mîncare foarte gustoasă, care conţine multe vita­mine. În chineză se cheamă «Dong Shao Haishen» şi s-ar traduce în româneşte: «Castravete de mare cu praz din Shandung». Alt preparat se numeşte «Gong Bao Jiding» (Pui cu alune) – «Carne tăiată de pasăre cu arahide şi legume fine». E foarte piperată! Există, de asemenea, «Yu Xiang Rousi» (în traducere: «aromă de peşte»; e un fel de metaforă, cum sînt multe alte denumiri de mîncăruri chinezeşti) şi care e, de fapt, carne feliată de porc cu condimente şi ardei iute, preparată în provincia Sichuan. Mai vreţi să aflaţi şi alte de­numiri?" Evident că mai vrem, aşa că diplomatul continuă: "«Ma Doufu» este «Tofu iute şi amorţit», care conţine un condiment din Sichuan care provoacă o senzaţie foarte specială la masă… Pe urmă, «Shui Zhu Yu», un peşte pregătit într-o supă specială… foarte piperată. Aş mai recomanda o găluşcă de carne tocată – preparată după şcoala Huai Yang – care se numeşte «Quing Tang Yi Ping Wanzi» (un fel de «supă limpede») şi, în sfîrşit, o supă deosebită, aromată, gustoasă, care se numeşte, în traducere, «La rangul cel mai înalt»"…

România culinară

Ambasadorului îi place, în schimb, la Bucureşti, să mănînce ciorbă de burtă (pe care o recomandă tuturor prietenilor), mici cu muştar, sărmăluţe cu mămăligă (dar fără smîntînă, deoarece chinezii nu prea folosesc) şi papanaşi, avînd alături un vinişor de Jidvei, de Murfatlar sau de Valea Călugărească.

Tang Bing

Ajung la momentul culminant al interviului, atunci cînd Excelenţa Sa Liu Zengwen, ambasadorul R.P. Chineze, îmi povesteşte despre cea mai… savuroasă amintire: "În China, fiecare zonă are o tradiţie. În nord, baza alimentaţiei e făina de grîu; în sud e orezul (şi făina de orez). Eu m-am născut în provincia Shandung. Acolo nu se cultivă orez; numai grîu, porumb, sorg, castraveţi, cartofi dulci. Din copilărie, mi-a rămas o amintire foarte puternică despre plăcintele umplute cu zahăr, susan şi nucă. Plăcinta se numeşte «Tang Bing». «Bing» înseamnă plăcintă, «Tang» înseamnă zahăr. Mama îmi dădea o plăcintă cînd plecam la şcoală, care era departe şi, pînă la întoarcerea acasă, trebuia să mă satur toată ziua cu Tang Bing..."

Raţă Beijing

1 Pregătită pentru prima dată în secolul al XIV-lea, în timpul dinastiei Yuan, reţeta are ca principal ingredient un anumit fel de raţă crescută cu singurul scop de a fi mîncată. Raţele, hrănite cu for­ţa, sînt ţi­nute cap­tive în cuşti care nu le permit să se mişte prea mult. Cînd ajung la greu­ta­­tea de 2,5 ki­lo­grame, sînt nu­mai bune pen­tru a fi li­v­ra­­­te res­tau­ran­telor. De acum în­colo se do­ve­deşte măiestria bucătarului. Se prinde raţa cu o sfoară de gît şi se lasă afară, în bătaia vîntului, cam patru ore. Într-o tigaie wok se pu­ne apă, se aduce la fierbere, apoi se adaugă o felie de ghimbir, o ceapă eşalotă tăiată în două, trei linguri de miere, o lingură de oţet şi una de sherry. După ce fierbe, se pune o lingură şi jumătate de ami­don dizolvat în trei linguri de apă. Se toarnă această so­lu­ţie peste raţă, apoi se lasă afară, în vînt, timp de alte şase ore.

2 Raţa se frige apoi cu pieptul în sus timp de 30 de mi­nute, pe un grătar. Important este să se folo­sească lemne de păr, piersic sau curmal, în felul acesta carnea căpătînd o aromă aparte. Se întoarce raţa pe cealaltă parte şi se mai lasă o jumătate de oră. În etapa finală, raţa se ţine din nou cu pieptul în sus, timp de 10 minute.

3 Se obiş­nuieşte ca în restaurante, bucătarul să servească personal oaspeţii cu această delicatesă. După ce taie cu un cuţit foarte bine ascuţit fe­lii subţiri de carne, aşază pe o ­farfurie încălzită, atît carnea, cît şi pielea cro­cantă. Alături se pot pune un sos dulceag, de re­gu­lă de soia, pîinici cu su­san sau clă­tite speciale.