In secolul al XIX-lea, interesul antropologiei fata de problematica alimentatiei a fost axat in general pe aspectele religioase ale consumului alimentar legate de tabu, totemism, sacrificiu si comuniune. Antropologii acestei perioade si-au evaluat critic propriile practici si credinte religioase, concomitent cu aspectele rituale si supranaturale ale consumului alimentar din societatile totemice. Ei au constatat ca tabuul si sacrificiile puteau fi regasite in aproape toate societatile.

Termenul de "tabu" este de origine polineziana, dar exista si un echivalent latin: "sacer". Mircea Eliade subliniaza faptul ca acest cuvant are sensul de "sacru", dar si de "blestemat". In context culinar vorbim de tabu atunci cand apar comportamente negative in domeniul consumului alimentar, fondate pe reprezentari magico-religioase adoptate de indivizi sau grupuri cu titlul permanent sau temporar si care privesc manipularea, consumul sau amestecul anumitor alimente. In Orientul Mijlociu apare interdictia privind consumul carnii de porc sau de vultur la populatiile musulmane si la evrei. Interdictiile alimentare pot fi si temporare, vizand femeia in perioada sarcinii sau alaptarii, bolnavii sau persoanele in doliu.

Miscarea vegetariana

Majoritatea interdictiilor alimentare se refera la alimente de origine animala. Inca din Biblie apare ideea de a nu ucide gratuit fapturile vii si, implicit, de a nu consuma carne. In secolul al XIX-lea a existat o adevarata miscare vegetariana, cunoscuta mai ales in Marea Britanie, unde in anul 1847 a luat nastere Societatea Vegetariana. In 1880, la Paris se infiinteaza o societate asemanatoare, care publica revista Reforma alimentara. Secolul al XIX-lea surprinde Romania intr-o saracie a taranimii, prin fiscalitatea excesiva, improprietarirea taranilor si faramitarea pasunilor, care conduc la o hrana aproape exclusiv vegetala. Romanii consumau mai putina carne decat populatiile vecine, din cauza saraciei.

Influente pentru elita

In secolul al XIX-lea, in Tarile Romane au patruns carti de retete occidentale si din lumea turco-greceasca. Familiile bogate din Brasov si Sibiu erau abonate la reviste gastronomice vieneze. Nevestele de doctori, preoti si avocati comandau carti de bucate franceze. Pentru oamenii din elita, racordarea la bucataria occidentala era un element de mandrie. Revenirea din orice calatorie de la Paris, Praga sau Viena presupunea obligatoriu si o carte de bucate in bagaj. Astfel, apar si la noi primele culegeri culinare romanesti, apreciate si astazi.

Compot de mere intregi Cureti merele de coaja, le scoti frumos miezul cu un cutit, le pui indata in apa rece ca sa nu se negreasca si le pui la foc, apoi sa le acoperi. Topesti o litra de zahar cu putina apa, dupa cantitatea ce doresti sa faci si-l adaogi; pui cateva linguri vin alb si lasi sa fiarba desvalit. Cand vezi ca merele s-au fiert, le scoti frumos pe compotiera, lasi siropul sa se ingroase si-l torni peste mere. Cand compotul se va fi racit, pui in fiecare mar o buna lingurita de peltea de coacaza si dai la masa.