Tibanu - pescuitul si natura

Un sportiv ecologist, In haine de camuflaj, povesteste

Va mai amintiti de mosii din "The Muppets Show", aia de stau la balcon si comenteaza tot? Ei bine, io sunt aia. Da, da! Doi intr-unu’, cum vedem in poze alb-negru ca scria pe vremuri pe zidul magazinului Victoria. Bine, dupa aia zicea "cincizeci de magazine intr-unul singur". Da’ eu n-am ajuns chiar pana acolo! Sunt (inca) tanar (doamna)! Buna seara! Sau, ma rog, buna dimineata! Ca probabil esti la chiosc, sau astepti tramvaiul intr-o statie fara refugiu. In cazul asta, nu citi pe drum, ca te calca masinile! Stai sa ajungi la serviciu. Doar d-aia esti platit! Si nu uita cafeluta, nici tigara sau manichiura. "Stai, draga, sa-ti spun ce-am patit!". Daca esti pe net, nu fa impulsuri la telefon si trimite pagina asta si prietenilor. Ca s-aveti de ce pleca mai devreme de la serviciu la sueta de seara.

PE BALTA. Da’ ce ziceam...? A! De mosii din Muppets. Fiindca-i dezlegare la peste! Iar eu cand merg "la pescuit", asta fac. Sunt chibitul baltii. Adica, vin pe la ora pranzului, cand soarele se holbeaza fix in cefele nefericitilor care n-au prins nimic. Dupa momente de contemplatie (bere!), trag lenes gratarul la indemana si ma preocup sa umplu atmosfera cu miresme de mititei si carnaciori de Plescoi. "Vad ca cel mai bun peste e tot porcul!", aud in stanga mea. Cu soarele in spate, omul e doar o silueta. O palarie cu boruri largi despica razele si mi le arunca in ochi. Strainul se da intr-o parte si-mi intinde un peste. "Pune-l si pe asta", zice si se asaza langa mine pe iarba. "Tibanu", se prezinta. Un pescar... national. Pestele sfaraie pe gratar. Desfacem cate o bere.

"Nu prea-mi place pescuitul stationar", rupe deodata tacerea. "In ultimii ani, moda asta a pescuitului la crap, imprumutata de la englezi, vad ca a prins si la noi. Desi, sa stii ca e un paradox aici. In Occident nu prea se mananca crap. Poate si pentru ca prinde gustul mediului in care traieste - balta, zona maloasa... Niste italieni carora am vrut sa le pun pe masa, nici n-au vrut sa auda". Ma mir...

"Bine, mai, stiu eu un prieten de-al meu care a mancat doua saptamani in Grecia numai snitele de pui", rade Tibanu. "Incearca si tu o caracatita, o scoica, ceva! I-am zis, dar degeaba!". Romanu’ parca era mai deschis la nou. Dar italienii? Isi cauta neveste la noi, da’ le pute crapu’...

"Pacat ca n-ai venit devreme...", cugeta ca pentru sine spaima vietuitoarelor acvatice. "E haios sa vezi ce superstitii are fiecare. Uite" - zice si mi-l arata pe unul mai durduliu - "ala cand se asaza pe balta monteaza sculele, apoi isi da jos pantalonii si arata fundul la balta. Cica-i poarta noroc!" Ma pufneste rasul, dar Tibanu pare teribil de serios. Imi retin hohotul. "Sau ala", unul cu scobitorile infipte intr-o pereche de pantaloni scurti, "si-a luat scule de cateva mii de euro. A venit de doua-trei ori si n-a prins nimic, asa ca le-a vandut.

Bineinteles ca cel care le-a vrut a zis c-o fi ramas ghinionul la el, si le-a cumparat pe mai nimic. Acu’ nu mai are nici scule de soi si tot n-a prins nici un peste. Sa vezi ca saptamana viitoare vine cu alta garnitura!".

POVESTI PESCARESTI. "Eram intr-o vara la Navodari. Ca sa-i pun pe jar pe ceilalti pescari, am cumparat niste crap si ma prefaceam ca-l pescuiesc din Marea Neagra." Uite, astea sunt povestile care imi plac! Si intotdeauna al mai beton era cel care a scapat! "Sau de tehnica «visul gastronomic al pescarusului» ai auzit?" Mijesc mirat ochii. "Adica te duci la Cernica si pescuiesti macrou!". Nu vad legatura. "Pai, explicatia e simpla. Ai vazut pescarusi iarna prin Bucuresti? Uneori li se face pofta de macrou. Asa ca zboara cativa la mare, mananca bine si se intorc cu niscai pesti in gheare si pentru ceilalti. Dar pe drum se mai intampla sa le scape doi-trei in lacul Cernica. Macroul s-a adaptat si a aparut specia de apa dulce. Eu pescuiesc intotdeauna macrou acolo!" Sunt siderat. Dar Tibanu nu se mai poate abtine si pufneste in ras. "Dar numai eu prind, ca-i cumpar dinainte ca sa-i innebunesc pe ceilalti pescari!"

Am muscat momeala. Sau cumva nu ma crezi ca afara e cald si ca am fost pe balta? Ori nu-ti dai seama ca Tibanu e langa mine acum si rasuceste cu simt de raspundere pe gratar un macrou de Cernica? Atunci, ia telecomanda si butoneaza pana te convingi ca Baronul Münhausen e altu’!

PESCUIT SI SHOW-BIZ. VIATA INTRE DOUA MARI PASIUNI Cel mai greu lucru cand faci o emisiune de televiziune despre pescuit este sa-ti gasesti o echipa. Daca doar operatorului nu-i place, tot iese prost. Pe de alta parte, trebuie sa ai mereu o atitudine responsabila, sa respecti natura. Eu vorbesc mereu despre asta. E o atitudine sociala, pana la urma. Am mers cu grupuri de copii la pescuit, tocmai ca sa-i invat toate aceste lucruri. Suntem pe locul trei in lume la campionatul de pescuit, dar nu stim sa ne ocrotim mediul. Emisiunea e ca-n viata, nu ca-n Rex Hunt. Daca prind, bine, daca nu, nu! N-am inventat niciodata o captura de dragul show-ului!