Un hotar de timp

În tradiţia populară, Sfântul Dumitru (pomenit de Biserica ortodoxă la 26 octombrie), al patrulea Sfânt făcut de Dumnezeu, a fost mai întâi un cioban care mergea cu turma de oi în locuri în care nu ajunsese încă picior de om. De altfel, în afară de Dumnezeu, el nu cunoştea să mai fie altcineva pe lume.

Într-una din nopţi însă, a visat alţi oameni, ca şi el, ce-şi duceau traiul peste munţi. A plecat în căutarea lor şi i-a găsit adunaţi în biserică, căci era o zi de duminică. Spre mirarea lui însă, fiecare om căra în spate un sac plin cu păcate, de care nimeni nu părea să-şi dea seama. Dezamăgit de semenii săi, care uitaseră vechile învăţături, Sfântul Dumitru s-a întors la stâna încă neumblată de oameni, de unde nu a mai plecat până la sfârşitul vieţii. Pe locul stânii, credincioşii au ridicat mai târziu o biserică pentru a-l pomeni pe Sfântul Dumitru.

Timpul soroacelor

O vorbă din bătrâni spune că, dacă la Sfântul Gheorghe pădurea se înverzeşte, la Sfântul Dumitru se înnegreşte, rămânând fără nici o frunză. Şi tot ca un epilog trebuie privit şi un alt eveniment important din calendarul pastoral: încheierea soroacelor. Toate învoielile dintre gospodari şi ciobani, făcute de cu primăvara, sunt cântărite, stabilindu-se dacă fiecare şi-a îndeplinit partea de învoială. Fiind momentul în care ciobanii îşi primesc răsplata, nu de puţine ori se încing petreceri cu mâncare, băutură şi multă voie bună. “«La Sângiorz (Sfântul Gheorghe) se încaieră câinii, la Sâmedru (Sfântul Dumitru) se bat stăpânii», adică primăvara, când se formează turmele, se încaieră câinii, pentru că încă nu se cunosc; toamna, când se împart oile, se bat stăpânii, pentru că nu se respectă contractele încheiate la Sângiorz.”

Focul lui Sâmedru

Cu o zi înainte de Sâmedru, gospodinele obişnuiesc să dea de pomană, această zi fiind, în tradiţia populară, una dintre cele trei sâmbete ale morţilor. Important este ca la lăsarea întunericului să se aprindă un foc, peste care să sară toţi copii. În felul acesta vor fi protejaţi de boli şi vor creşte voinici. Creştinii adunaţi în jurul focului primesc fructe (nuci, mere, struguri, prune) şi vin. După ce focul s-a stins, fiecare ia acasă câte un tăciune pe care să-l arunce în livadă – un vechi ritual de fertilizare a pământului.

TARTE CU BRÂNZĂ DE BURDUF
Ingrediente: pentru aluat: 250 g făină, 100 g unt, un ou, două linguri de smântână, un vârf de cuţit de sare, o legătură de salvie; pentru umplutură: 300 g brânză de burduf, două ouă.
Preparare: Într-un vas mai mare se cerne făina şi se amestecă foarte bine cu untul, folosind o lingură de unt. Se adaugă oul, smântâna, frunzele de salvie tocate mărunt şi se presară sarea. Se frământă aluatul foarte bine şi, după ce a stat o oră în frigider, se întinde şi se taie rondele. Se tapetează cu aluat fiecare formă de tartă, unsă în prealabil cu unt. Se umplu apoi cu o compoziţie obţinută din brânza de burduf amestecată cu cele două ouă. Se lasă tartele în cuptor până când se rumenesc deasupra.