Zile şi simboluri

Prima săptămână din Postul Paştelui, ca de altfel şi ultima, sunt cel mai bogate în semnificaţii şi ritualuri, creştinii numindu-le pe amândouă, deopotrivă, Săptămâna Mare. Dacă în prima zi, Lunea Curată, se îndepărtau toate urmele petrecerii de lăsatul secului şi se punea borş în putinică (suficient de mult cât să ajungă pentru tot postul), în Marţea Încuiată erau date urzicile la fiert pe plită, ca să fie mesenii sănătoşi tot anul.

Pericole la tot pasul
Miercurea Strâmbă venea cu pericole la tot pasul, iar ca să nu fie pociţi, desfiguraţi (conform tradiţiei populare, li se strâmbă capetele celor care lucrează), creştinii se înfrânau de la orice activitate casnică şi stăteau cât mai aproape de gospodării. Joia iepelor este celebrată de acele femei  care au vite, "fiind rea de înţepătură; se înţeapă caii şi oamenii şi se îmbolnăvesc, dacă nu se ţine; nu se vor înţepa în spini pe timpul verii." (Adrian Fochi –  "Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea).

În Vinerea Sântoaderului, feciorii şi fetele plecau înainte de răsăritul soarelui în căutarea unor plante magice. Iarba vântului, iedera şi popâlnicul erau scoase cu grijă din pământ, iar în locul lor presărau sare şi bucăţele de pâine. Se crede că astfel se asigură protecţie împotriva bolilor de tot felul.

Ofrande  
În fiecare sâmbătă din post femeile îndeplinesc un alt ritual, cunoscut sub numele de "purtatul sâmbetelor". Ele pregătesc colive, le duc la biserică pentru a fi sfinţite, iar apoi le împart pentru sufletele celor morţi. La fel se oferă şi colăcei împodobiţi cu flori, fierturi de porumb sau grâu. Dacă mai rămâne ceva colivă se pune deoparte, cu ea ungându-se pomii din livezi ca să rodească frumos. "La Sfântul Toader copiii se prind veri şi veruţe. Oricât de mulţi ar fi, ia fiecare câte un colăcel, numit brăduleţ. Îşi pun toţi colăceii într-un pom, apoi îl scutură. Al cui colăcel cade mai întâi, acela e vărul cel mai mare şi ceilalţi trebuie să asculte de el. Apoi îşi schimbă colăceii şi îi mănâncă. Alteori merg în grădină cu câte un colăcel şi-l schimbă reciproc, propunându-şi unul altuia să fie veri sau veruţe." (Muşlea Ion Bărlea – "Tipologia folclorului")

Plăcintă cu varză
Ingrediente pentru aluat: 500 g făină, 350 ml apă călduţă, 20 g drojdie, sare, 50 g alune; pentru umplutură: ceapă, varză murată sau proaspătă, boia de ardei dulce, seminţe de fenicul, ulei de floarea soarelui.

Preparare: Se cerne făina şi se presară sare. Separat se dizolvă drojdia în apă călduţă şi se lasă să dospească. Se toarnă peste aluat, adăugându-se şi alunele măcinate foarte fin. Se amestecă şi se frământă un aluat potrivit. Se mai poate adăuga apă dacă este necesar. În timp ce aluatul este lăsat la crescut, se pregăteşte umplutura. Se căleşte în ulei încins ceapa tocată, iar când au devenit sticloase se presară boia de ardei dulce şi piper. Se adaugă varza murată tăiată fideluţă, pătrunjelul tocat, boiaua de ardei şi seminţele de fenicul. Se amestecă foarte bine, se mai lasă pe foc ca să se combine aromele, apoi se scurge de ulei. Se întinde aluatul, se taie în pătrate, iar în mijlocul fiecăruia se pune umplutură. Se formează plăcinte, se ung cu apă sau ulei şi se coc. Pe la jumătatea timpului de coacere, se scot şi se ung din nou.