Cunoscuta actriţă Sophia Loren este din nou în centrul atenţiei în lumea modei, fiind imaginea unei campanii de promovare a unor produse cosmetice ale renumitei case de modă Dolce & Gabbana, scrie UPI.com.
Sophia Loren, care a împlinit duminică vârsta de 81 de ani, a participat la evenimentul de lansare al rujului care-i poartă numele, 'Sophia Loren No.1', realizat de compania celebrilor designeri italieni Domenico Dolce şi Stefano Gabbana.
'Sophia Loren No.1' este modul nostru de a spune "Mulţumim, Sophia!', au transmis designerii italieni într-o declaraţie. 'Îţi mulţumim pentru frumuseţea ta, îţi mulţumim pentru că eşti admirată la nivel mondial, pentru că eşti un simbol al marelui ecran şi al frumuseţii italiene. Sophia Loren fost o sursă constantă de inspiraţie pentru noi şi astăzi o sărbătorim printr-un cadou reprezentat de propriul său ruj creat special', se mai precizează în declaraţia amintită.
Cea mai recentă apariţie pe marele ecran a celebrei actriţe a fost în filmul "La voce umana" ('Human Voice' - 2014), în regia lui Eduardo Ponti (fiul Sophiei Loren din relaţia cu producătorul de film Carlo Ponti). În noiembrie anul trecut şi-a lansat primul volum de memorii 'Yesterday, Today, Tomorrow: My Life'. AGERPRES