x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion Scandal în lumea modei. Louis Vuitton, acuzat că vinde haine copiate din arta populară românească

Scandal în lumea modei. Louis Vuitton, acuzat că vinde haine copiate din arta populară românească

de Redacția Jurnalul    |    04 Iun 2024   •   18:15
Scandal în lumea modei. Louis Vuitton, acuzat că vinde haine copiate din arta populară românească
Sursa foto: a1.ro

Ultima colecție Louis Vuitton a dat naștere unui scandal. O asociație culturală acuză brandul că folosește ia specifică Mărginimii Sibiului fără să facă referire la zonă. Ia românească este copiată și vândută de marii creatori de modă cu circa 5.000 de euro fără să specifice sursa de inspirație.

Campania de promovare a fost făcută pentru cea mai recentă colecţie lansată de brandul de lux - By the pool. Din aceasta fac parte topuri, maiouri şi pantaloni, în culorile alb şi negru, cu motive geometrice pe care le regăsim în arta populară românească.

Însă piesa vestimentară care copiază în totalitate îmbrăcămintea purtată de fetele şi femeile din Mărginimea Sibiului este o cămaşă. Modelele sunt identice şi poziţionate în acelaşi loc pe mâneci şi la guler.

Cămașă românească vândută cu 5.150 de euro

Casa de modă nu a făcut însă nicio referire la modelul original.

"Au preluat un element în integralitatea lui. Nu au luat o bucăţică. Se numeşte LV by the pool, probabil că e o colecţie resort, aşa pentru sezonul estival ,şi sunt lucruri de discutat pentru că, de exemplu, cămaşa este asortată cu bikini. Şi ca să faci asta trebuie să treci printr-un proces, în primul rând printr-un acord cu comunităţile păstrătoare", spune Andreea Tănăsescu, fondator al comunităţii "La Blouse Roumanie"

Meşteşugarii din zona Sibiului care au reacţionat, inclusiv pe reţelele de socializare. 

"Oriunde şi pe stradă nu numai pe podium. După o rochie cu paiete nu întoarce nimeni capul, dar după o ţinută de costum naţional toată lumea stă să te aplaude", spun localnicii. 

O asociaţie culturală cere brandului, printr-o petiţie, să scoată piesele din colecţie până la obţinerea acordului cu creditarea originii. 

"Îi aşteptăm să interacţioneze şi să cunoască meşterii locali. Cine ştie, Doamne ajută, poate vor reuşi să colaboreze. Şi să le fie recunoscut meşteşugul. Încă mai avem meşteşugari, şi ce bine ar fi să fie recunoscuţi şi peste hotare", precizează Andreea Ciorta, copreşedinte Comunitatea IA Sibiu.

Ia, cea mai importantă piesă a costumului popular românesc, a fost preluată de mulţi designeri internaţionali de-a lungul timpului. Primul a fost Yves Saint Laurent care, în 1999, a creat o întreagă colecţie intitulată La Blouse Romaine. Au urmat Oscar de la Renta, Tom Ford, Carolina Herrera.

Un cojoc din Ţara Beiuşului a devenit sursă de inspiraţie, în 2017, pentru celebra casă de modă Dior. Şi designerul Tory Burch a copiat portul popular. iar în ambele cazuri numele României nu a fost menţionat, transmite observatornews.ro.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×