x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion T-AVES BAXTALO! Şcoală De Vară De Cultură Rromanes în Muzeul în aer liber

T-AVES BAXTALO! Şcoală De Vară De Cultură Rromanes în Muzeul în aer liber

de Carmen Anghel    |    17 Iul 2014   •   16:33
T-AVES BAXTALO! Şcoală De Vară De Cultură Rromanes în Muzeul în aer liber

În perioada 19 – 20 iulie 2014, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, rromii îşi prezintă cultura în cadrul celei de-a doua ediţii a şcolii de vară de cultură rromanes “T-aves baxtalo!”. Evenimentul se va desfăşura în zona Târgului de ţară, la fierăria funcţională.

Cei interesaţi vor afla de la meşteri talentaţi cum se creează o lingură de lemn, un cazan de rachiu, o rochie cu nenumărate pliuri, un inel de argint pentru persoana dragă sau cum îşi împletesc fetele părul. Degustările de mâncăruri şi muzica rromanes vor face deliciul vizitatorilor. Sâmbătă va fi “Seara rromanes”, când în jurul focului se va dansa, se va asculta muzică şi se vor împărtăşi experienţe de viaţă. ?n cadrul unei biblioteci vii, rromii vor depăna povestea “Fierarului student” şi a cortorarilor invitând publicul la dialog.

“Şcoala de vară de cultură rromanes T-aves baxtalo! doreşte să devină un eveniment anual de promovare şi serbare a tradiţiilor rromanes prin activităţile create cu şi pentru rromi şi publicul vizitator. Una din misiunile muzeului este să găsească meşteşugari autentici în localităţile româneşti. ?n acest sens, cercetările de teren au fost norocoase, sau în limba rromanes. Noutatea de anul acesta constă în faptul că doi tineri fierari din judeţul Dolj vor pregăti încălţările de vară ale unui cal din Muzeul în aer liber şi vor confecţiona potcoave cu noroc pentru amatori. ?n speranţa că toate acestea v-au convins să petreceţi două zile minunate alături de rromii din judeţul Sibiu, Vâlcea, Dolj şi Teleorman. T-AVES BAXTALO! Să FII FERICIT, NOROCOS!” a declarat Oana Burcea, muzeograf responsabil de acţiune.

×