x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Numărul femeilor psihopate ar putea fi mult mai mare decât se crede

Numărul femeilor psihopate ar putea fi mult mai mare decât se crede

de Redacția Jurnalul    |    28 Feb 2024   •   09:30
Numărul femeilor psihopate ar putea fi mult mai mare decât se crede
Sursa foto: Hepta

Un expert susține că numărul femeilor psihopate ar putea fi mult mai mare decât se credea anterior. Dr. Clive Boddy, de la Universitatea Anglia Ruskin, afirmă că psihopatia feminină este mai subtilă decât cea masculină și, prin urmare, este mai greu de identificat.

Dr. Boddy consideră că o parte din instrumentele de evaluare a psihopatiei sunt înclinate spre bărbați și că este nevoie de mai multe studii pentru a înțelege mai bine psihopatia la femei, scrie The Guardian.

"Comportamentul femeilor psihopate pare a fi destul de subtil și mai puțin evident decât al bărbaților psihopați și, prin urmare, nu sunt recunoscute la fel de mult", a spus Boddy.

"Un număr mic, dar în creștere, de dovezi descrie femeile psihopate ca fiind predispuse să exprime violența verbală mai degrabă decât fizică, violența fiind de natură relațională și emoțională, mai subtilă și mai puțin evidentă decât cea exprimată de psihopații bărbați", a precizat el, adăugând că aceasta poate include răspândirea de zvonuri și minciuni pentru avantaje personale.

Potrivit lui Boddy, evaluarea folosită pentru a identifica trăsăturilor psihopatice - scala Levenson (LSRP) - era înclinată spre bărbați. Aceasta, a spus el, deoarece, în timp ce prima parte a evaluării se referea la cât de detașată emoțional, egoistă, nepăsătoare și manipulatoare era o persoană, a doua parte - care acoperea stilul de viață psihopat - se concentra pe violență și comportament antisocial.

De asemenea, există mai puține studii care au analizat psihopatia la femei decât la bărbați.

Unele estimări au sugerat că ar putea exista un raport de 10:1 între psihopații bărbați și femei, dar cercetările lui Boddy, folosind doar prima parte a LSRP, sugerează că cifrele sunt foarte diferite.

"Este aproape unu la unu", a spus Boddy.

Estimările sugerează că există aproximativ 23% dintre bărbați care, deși nu sunt categoric psihopați, au suficiente trăsături pentru a fi problematici pentru societate, a spus el.

Astfel de trăsături nu sunt neobișnuite la femei, adaujgă expertul: "În jur de 12% până la 13% dintre femei au suficiente dintre aceste trăsături pentru a fi potențial problematice".

Recunoașterea psihopatiei la femei și bărbați este importantă, a spus Boddy, nu în ultimul rând pentru că astfel de indivizi ar putea avea un impact uriaș la locul de muncă, angajații fiind marginalizați, abuzați și intimidați.

În plus, a menționat el, companiile conduse de astfel de persoane ar putea pierde direcția și ar putea afecta modul în care oamenii privesc organizațiile mari.

Boddy a pledat pentru aplicarea unui screening în cazul candidaților la un loc de muncă pentru a contribui la protejarea angajaților.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: femei psihopate violență verbală