x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Festivalul Papricașului și Vinului

Festivalul Papricașului și Vinului

12 Oct 2018   •   18:00
Festivalul Papricașului și Vinului

În acest sfârşit de săptămână va avea loc în Parcul Central din Buziaş, Festivalul Papricașului și Vinului. Pe lângă preparate care mai de care, gătite la ceaun, cu bucătari care își vor demonstra măiestria în prepararea papricașului, la Buziaș vor fi și spectacole cu artiști renumiți. Pe scena vor urca, Vest Phoenix Cover, Phaser, Ștefan și Ana Maria Colombar, Aleksandar Aca Ilic și Biljana Jevtic, Marinko Kokvic și orchestra condusă de Misa Mijatovic. De asemenea,vor mai fi prezente şi ansambluri folclorice și artiști de muzică populară și va avea loc un show de iluzionism cu Lorenzo Cristian.

×
Subiecte în articol: Festivalul Papricașului și Vinului