x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Actriţa Laila Abdel Hafiz s-a calificat direct în finala iUmor 13

Actriţa Laila Abdel Hafiz s-a calificat direct în finala iUmor 13

17 Oct 2022   •   17:04
Actriţa Laila Abdel Hafiz s-a calificat direct în finala iUmor 13

Duminică seară, actriţa Laila Abdel Hafiz a cucerit jurații și publicul iUmor cu momentul său de pe scena show-ului de la Antena 1 şi a ajuns direct în marea finală. Audiţiile iUmor continuă duminica viitoare, de la 20:00, când Anastasia Soare i se va alătura Deliei, lui Cheloo şi lui Costel şi împreună se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii.

 Extrem de carismatică și sigură pe sine, Laila Abdel Hafiz a urcat pe scena iUmor în ediția cu numărul 8 a sezonului 13 pentru un moment de stand-up care a părut a fi o „poliță” pe care trebuia să i-o plătească tatălui ei. Încă de când a pășit pe scenă, Laila a ținut să se prezinte, glumind însă pe seama numelui său lung și greu de pronunțat, având în vedere că are rădăcini arăbești, pe linie paternă. „Poate v-ați gândit că părinții mei se uitau la un serial arăbesc în perioada în care m-au conceput și s-au gândit să îmi pună numele întregii distribuții”, a spus ea.

Actriţa și-a conturat numărul cu glume pe seama originii sale arăbești, însă a luat la „roast” și familia tradițională românească și obiceiurile acesteia. „La ultimul recensământ aveam 27 de veri primari”, a mai glumit ea pe seama familiei sale numeroase.

Juraţii au fost cuceriţi de momentul ei, acordându-i toate cele 4 Like-uri: „Foarte tare. Intersecția asta de culturi este incredibilă”, i-a spus Costel concurentei. „Merită. Mi s-a părut foarte tare”, a zis Delia, după ce Laila a introdus în numărul ei și o mică provocare pentru Costel: dacă acesta nu îi reține tot numele, va fi nevoit să o primească în deschiderea unui spectacol de-al său.

Audițiile sezonului 13 continuă duminică, de la 20.00, la Antena 1, când seria juraţilor-surpriză care se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii continuă cu Anastasia Soare. De la stand-up, magie, acrobații, teatru sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Invitații speciali nu vor lipsi nici din acest nou sezon și vor demonstra din nou că umorul nu are limite.

 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: iUmor 2022 iumor Laila Abdel Hafiz