Talent show-ul Next Star, prezentat de Dan Negru, revine sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1, cu un nou sezon şi cu o nouă generaţie de copii talentaţi şi curajoşi.
În fiecare sâmbătă seara, Dan Negru va aduce în fața celor de acasă, dar și a juraților Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa, unii dintre cei mai talentaţi copii ai României. Co-prezentator este Șerban Copoț care, pe parcursul show-ului, se va afla în culise, alături de micii concurenți și de părinții lor.
„Copiii pe care i-am prezentat la Next Star acum 10 ani, azi sunt oameni în toată firea care vor duce cu ei amintirea scenei Next Star. Atunci când am început acest proiect, acum 10 ani, mi-am propus să construiesc amintiri în sufletele copiilor. Zic eu că am reușit! Ne revedem în fiecare sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1!”, a declarat Dan Negru.
Cum vor interacționa la masa juriului Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa, telespectatorii Antenei 1 vor vedea începând de sâmbătă, 22 mai, de la ora 20:00, în cel de-al zecelea sezon Next Star, prezentat de Dan Negru.