Tema lansată de Irina Fodor la întrecerea culinară de ieri a fost una extrem de îmbietoare pentru Chefi: farfurii fine dining pe gustul lui Sharon Stone și Robert De Niro, protagoniștii filmului Casino, care au inspirat această sesiune de gătit având cazinoul istoric din Constanța în fundal. Invitata la jurizare a fost Tania Budi, cea care a decis ca bomba să plece spre Chef Richard Abou Zaki – acordându-i 4 puncte lui Chef Ștefan Popescu, 3 puncte lui Chef Orlando Zaharia și 2 puncte lui Chef Alexandru Sautner.
În această seară, Chefii primesc vizita unei doamne a bucătăriei românești: Gina Bradea, îndrăgită pentru cartea ei de bucate și blogul său culinar, va juriza următoarea luptă gastronomică a Chefilor, care rămân la mare. Provocarea lor va fi una extrem de interesantă: folosirea cât mai inspirată a cafelei ca ingredient într-o farfurie savuroasă. Jurații se vor lansa într-o întrecere pe cinste întrucât Irina aruncă diseară în joc a doua bombă a sezonului! Ritmul competiției e trepidant, așadar – însă nu doar la amulete, ci și în audiții, unde Chef Ștefan Popescu va pune în această seară cuțitul de aur pe masă. Cine îl va convinge să facă acest gest, dar și cine va câștiga a doua bombă telespectatorii vor descoperi urmărind ediția Chefi la cuțite difuzată de Antena 1 și AntenaPLAY diseară, de la 20:30.


