x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Chefii Bontea și Scărlătescu, în cursă către finala sezonului șase

Chefii Bontea și Scărlătescu, în cursă către finala sezonului șase

22 Ian 2019   •   15:29
Chefii Bontea și Scărlătescu,  în cursă către finala sezonului șase

Cei mai talentați cinci bucătari ce au demonstrat că merită tunica primită din partea chefilor au ajuns la un singur pas de cel mai important moment al sezonului șase, marea finală ”Chefi la cuțite, difuzată diseară, de la 20:00, pe Antena 1. Tensiunea și emoțiile ajung astăzi la apogeu, iar ediția va fi una cu lacrimi, zâmbete, multe speranțe și o șansă egală către trofeu.

Maria Burlacu, Andrei Balasz și Cătălin Bădici sunt cei trei reprezentanți din echipa galbenă a lui Cătălin Scărlătescu ce s-au calificat în ultima provocare din semifinală. După două sezoane în care nu a avut concurenți în ultima etapă a concursului, acum, cu un singur pas înaintea finalei, chef Scărlătescu se bucură de majoritate numerică: ”Sezonul șase, pentru mine, a fost sezonul de vis. Aștept să se termine la fel. Aștept steluțele galbene să cadă din cer!”, a afirmat acesta încrezător.

Bucătarii în tunici galbene vor lupta contra rivalilor Silviu Nedelea și Mihai Munteanu, concurenți din echipa albastră condusă de Sorin Bontea: ”Sunt bucătari foarte buni, au mers foarte bine. Nu știu dacă am avut până acum o asemenea finală.”. Pentru prima dată în șase sezoane, Florin Dumitrescu nu are nicio șansă la titlu, căci bucătarii săi au părăsit aseară competiția, chiar înainte de cea de-a treia probă, iar cuțitul său de aur, Silviu Nedelea, joacă semifinala în tunică albastră: ”Pentru mine a fost greu sezonul acesta. A fost un sezon plin de lupte fizice, interioare. A fost totul ca în deviza noastră, a echipei roșii – până la sânge!”.

Diseară, chefii vor juriza pentru ultima dată farfuriile concurenților, iar cei trei se așteaptă ca bucătarii ajunși în această etapă a concursului să ducă gastronomia la un alt nivel. Un singur pas stă între cei cinci concurenți și un loc adjudecat pe merit în finală, un singur preparat excepțional, un signature dish” ce poate cuceri definitiv papilele gustative ale chefilor: ”Lupta începe să fie din ce în ce mai grea. Mai e un pas și e un pas foarte important. Dacă îl faci cum trebuie...ajungi în finală!”. Cea mai dură jurizare va fi una a emoțiilor copleșitoare, dar și una extrem de dificilă, ce îi va încurca pe chefi în a lua o decizie: Acesta este momentul în care aici s-a stins lumina. Avem în față cele mai frumoase farfurii din tot sezonul. Sunt de finală!”, vor spune aceștia.

Diseară, după verdictul mult așteptat, ediția va continua cu o finală strălucitoare, în care trei bucătari se vor lupta pentru marele titlu al sezonului șase și premiul de 30.000 de euro. Ca de obicei, finaliștii își vor construi echipe și vor găti la foc continuu timp de trei ore și jumătate, căci au de pregătit un meniu întreg, format din aperitiv, main-course și desert. La masa invitaților vor sta oameni cu greutate în domeniul gastronomic, cei mai mari și cunoscuți bucătari ai țării, a căror studii și experiență impresionantă în domeniu îi transformă în niște jurați cu mari pretenții.

Cine va pleca acasă cu marele premiu „Chefi la cuțite” și în ce culoare va străluci finala sezonului șase, telespectatorii Antena 1 vor afla în această seară, de la 20:00.

×
Subiecte în articol: Chefi la cuțite