12 vedete vor forma șase cupluri ce își vor testa limitele în cadrul celui mai curajos show al verii, iar una dintre aceste perechi este formată din Dima Trofim și Dima Melnic, a căror săritură în tandem va putea fi urmărită în ediția difuzată joi seară, de la ora 20.30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
Sunt cei mai buni prieteni, de mai bine de 18 ani, se completează și, împreună, au ales să facă o săritură spectaculoasă, în tandem, în ciuda faptul că Dima Trofim are o frică teribilă de înălțime: ,,Să nu te prind că începi să mă încurajezi, că nu ajută!”, i-a transmis artistul prietenului său, despre care a mărturisit: ,,El nu are absolut nicio frică, nici de apă, nici de înălțime, iar pe mine mă ajută mult faptul că sărim împreună, îmi oferă mai multă încredere”.
Ce au spus jurații despre saltul celor doi, ce le-au transmis colegii și de la ce înălțime au sărit cei doi, telespectatorii vor afla urmărind ediția Splash! Vedete la Apă difuzată joi seară, de la 20.30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
Răzvan Fodor, Ramona Olaru și Anamaria Ionescu sunt cele trei gazde ale celui mai curajos show al verii, în vreme ce Iulia Albu, Clara Gherase, Nea Marin şi Cosmin Natanticu sunt cei care, de la masa juriului, notează prestațiile, dar și evoluția participanților, din prima zi de antrenament și până în momentul săriturilor.