x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Insula Iubirii se pregătește să întâmpine noi cupluri în cel de-al șaselea sezon, la Antena 1

Insula Iubirii se pregătește să întâmpine noi cupluri în cel de-al șaselea sezon, la Antena 1

28 Iul 2021   •   12:41
Insula Iubirii se pregătește să întâmpine noi cupluri în cel de-al șaselea sezon, la Antena 1

Insula Iubirii, paradisul în care concurenţii pot afla cu adevărat cine sunt, se pregătește să întâmpine noi cupluri curajoase și dornice să trăiască experiența vieții lor! 

            Cupluri care nu își văd viața altfel decât împreună, dar și tineri dornici de distracție și cu putere de seducție, care nu sunt încă într-o relație, sunt așteptați să se înscrie pe casting.a1.ro pentru cel de-al șaselea sezon Insula Iubirii, la Antena 1.

            Radu Vâlcan, gazda emisiunii Insula Iubirii, la Antena 1, este și el nerăbdător să întâmpine noi cupluri într-o locație de vis, complet necunoscută celor de acasă. Iar din experiența celor cinci sezoane, Radu Vâlcan îi îndeamnă pe cei care se vor înscrie la casting să ia tot ce e mai bun din această experiență pentru a reuși să afle adevărul despre ei și relația lor. ”Din experiența de până acum, cred că Insula Iubirii este un exercițiu bun pentru a învăța să știi să îl asculți pe cel de lângă tine pentru a înțelege mai bine problemele cu care se confruntă și ca să poți să îi oferi sprijinul pe care îl caută pentru a depăși un impas. Așa că sunt nerăbdător să întâlnesc cuplurile din cel de-al șaselea sezon care chiar își doresc să afle cine sunt cu adevărat”, a spus Radu Vâlcan.

×
Subiecte în articol: Insula iubirii